Business Internaţional

Şi japonezii au Petromservice-ul lor: miliarde de dolari de la Olympus au ajuns în conturi din Insulele Cayman

Şi japonezii au Petromservice-ul lor: miliarde de dolari de la Olympus au ajuns în conturi din Insulele Cayman

Autor: Alexandru Matei

08.11.2011, 16:18 232

În cel mai recent episod din scandalul izbucnit în cadrul companiei nipone Olympus, oficialii producătorului de camere foto au anunţat că pierderile din investiţii ale companiei au fost acoperite începând cu anii '90 printr-o serie de achiziţii, în valoare totală de peste un miliard de dolari, care aveau rolul de a "curăţa" bilanţul companiei. Acest anunţ aduce puţină lumină în misterul care înconjoară o serie de achiziţii controversate realizate de companie, prin intermediul cărora sume importante de bani au ajuns în conturile unor firme din Insulele Cayman, unul dintre cele mai cunoscute paradisuri fiscale, scrie The Wall Street Journal.

În trecut, transferurile de bani erau explicate drept comisioane plătite pentru consiliere şi achiziţii de acţiuni în cadrul unor firme mici ale căror activităţi includeau managementul deşeurilor medicale sau producţia de containere speciale.

Dezvăluirile au venit după săptămâni de presiune asupra executivilor Olympus, presiune făcută de investitori, autorităţi şi fostul director executiv al companiei Michael Woodford, care a fost demis luna trecută după ce a ridicat semne de întrebare cu privire la anumite achiziţii. Olympus a angajat un grup de experţi din afara companiei pentru a analiza tranzacţiile suspecte, astfel fiind descoperite aranjamente prin intermediul cărora erau acoperite pierderile din investiţii înca din anii '90.

Compania "ştergea" pierderile aduse de investiţiile respective sifonând banii prin intermediul fondurilor care erau folosite pentru a încheia tranzacţiile. Achiziţiile vizate includ compania britanică de tehnologie medicală Gyrus şi cumpărarea pentru un preţ ridicat a trei companii japoneze.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO