Business Internaţional

Singapore plănuieşte să lanseze un nou pachet de stimulare a economiei în valoare de 23 de miliarde de dolari. Până acum, statul a cheltuit 70 de miliarde de dolari – 20% din PIB – pentru a ajuta business-urile şi gospodăriile afectate de pandemie

Singapore plănuieşte să lanseze un nou pachet de...

Autor: Eduard Ivanovici

31.05.2020, 19:49 155

Guvernul statului Singapore a anunţat marţi crearea unui nou pachet de stimulare a economiei, în valoare de 33 de miliarde de dolari singaporezi (23,2 miliarde de dolari), conform CNBC.

Este al patrulea pachet de stimulare lansat de ţara din Asia de sud-est de la începutul pandemiei până în prezent, fiind creat după ce Ministerul Comerţului şi Industriei şi-a modificat previziunile în legătură cu nivelul produsului intern brut pentru următoarele luni. Astfel, PIB-ul va scădea între 4% şi 7% în 2020.

Dacă luăm în calcul primele trei pachete de stimulare, statul Singapore va cheltui în total 70,4 miliarde de dolari pentru a ajuta business-urile şi gospodăriile să treacă peste impactul economic al coronavirusului. Suma reprezintă 20% din PIB, a spus Heng Swee Keat, vicepremier şi ministru de finanţe.

Noile cheltuieli vor împinge deficitul bugetar al ţării către 52,3 miliarde de dolari, sau 15,4% din PIB, cea mai mare scădere înregistrată de la dobândirea independenţei până în zilele noastre. Pentru a finanţa pachetul, guvernul va trebui să reducă din nou nivelul de rezerve al ţării.

Numărul exact al rezervelor reprezintă un secret de stat, însă analiştii estimează suma totală în jurul a câteva sute de miliarde de dolari.

Singapore a fost una dintre primele ţări care au fost lovite de COVID-19. Până acum, ţara înregistrează 32.343 de cazuri cu coronavirus, 15.738 de recuperări şi doar 23 de decese.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO