Business Internaţional

Un fond de hedging cumpara 9% din actiunile Delphi

13.10.2005, 19:44 29

Un fond de investitii de risc din New Jersey a achizitionat 9% din activele Delphi, producatorul de piese auto ce a solicitat protectie impotriva falimentului in cursul saptamanii trecute, informeaza CNN Money.

Oficialii Appaloosa Partners, fondul de hedging care a preluat cei 9,3 % din Delphi, nu au dat publicitatii suma platita in schimbul celor 52 de milioane de actiuni, insa in urma cu o saptamana acestea erau cotate la nivelul de aproximativ 150 de milioane de dolari (125 de milioane de euro).

Potrivit rapoartelor publicate, Appaloosa este un fond specializat in investitii semnificative in companiile aflate in colaps financiar. Presedintele fondului, David Tepper, are o experienta solida in domeniu, fiind fostul director al diviziei de tranzactionare a obligatiunilor din cadrul gigantului Goldman Sachs.

Conform LionShares, achizitionarea celor 9 procente din Delphi reprezinta al paisprezecelea grup ca marime detinut de fondul Appaloosa, un echivalent de 1,1 % din portofoliu. Totodata se precizeaza ca Appaloosa a devenit al doilea mare proprietar al actiunilor Delphi, in urma companiei de Capital Research&Management, unul dintre cei mai mari jucatori din sectorul fondurilor mutuale de investitii din Statele Unite.

Compania a inaintat la sfarsitul saptamanii trecute o cerere pentru punerea sub protectia legii falimentului, la tribunalul specializat din New York, crescand astfel presiunile asupra grupului General Motors, fostul sau proprietar si cel mai important client al acesteia. Colapsul companiei Delphi ar dauna, de altfel, majoritatii producatorilor mondiali de automobile, a declarat recent directorul general al firmei.

Miller a avertizat ca sindicatele vor fi nevoite sa accepte reducerea salari-ilor si beneficiilor acordate angajatilor, pentru a acoperi deficitul mare existent in privinta planurilor de pensii care depasesc valoarea de 10,8 miliarde de dolari (8, 5 miliarde de euro).

Sistemul de acordare a pensiilor este foarte complicat din cauza faptului ca cei de la Delphi si grupul Ge-neral Motors au legaturi stranse prin intermediul unor complicate acorduri de munca si livrari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO