Business Internaţional

Uniunea Europeană exprimă preocupare privind criza din Hong Kong. Însă, Germania pledează pentru dialog cu Bejingul

Uniunea Europeană exprimă preocupare privind criza din Hong Kong. Însă, Germania pledează pentru dialog cu Bejingul

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

29.05.2020, 18:11 74

Uniunea Europeană a exprimat preocupare, vineri, în legătură cu iniţiativa Chinei privind legea de securitate din Hong Kong, dar Germania pledează pentru dialog cu Beijingul, relatează agenţia de presă Reuters.

"Credem că această iniţiativă riscă să submineze grav principiul «o singură ţară, două sisteme»", a declarat Josep Borrell, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.

"Relaţia noastră cu China se bazează pe respect reciproc şi încredere, dar această decizie pune sub semnul întrebării aceste lucruri", a precizat oficialul UE.

"Autonomia Hong Kong-ului este slăbită" de iniţiativa legislativă privind siguranţa naţională, a subliniat Borrell.

Decizia "generează dubii asupra voinţei Chinei de respectare a angajamentelor internaţionale", a comunicat Consiliul UE.

Germania a pledat pentru soluţionarea crizei prin dialog cu Administraţia Chinei. "Cred că trecutul ne-a arătat că, mai mult decât orice, este important să purtăm un dialog cu China în care UE să prezinte unitar problemele şi principiile, iar apoi să vedem unde duce dialogul", a afirmat Heiko Maas, ministrul german de Externe.

AFACERI DE LA ZERO