Business Internaţional

Viceministrul rus de Externe: Decizia privind suspendarea vizelor SUA încalcă ideea de libertate

Viceministrul rus de Externe: Decizia privind suspendarea...

Autor: Mediafax

23.08.2017, 10:06 121

"Statele Unite, care au promovat valoarea libertăţii în întreaga lume, au demonstrat că pot sacrifica cu uşurinţă valoarea lor fundamentală pentru ambiţiile politice. Cu toate acestea, rămânem calmi în această chestiune", a spus Riabkov.

Diplomatul rus a adăugat că Moscova încă speră la îmbunătăţirea relaţiilor sale cu Washingtonul, odată cu mandatul preşedintelui Donald Trump.

Luni, ambasada SUA din Rusia a anunţat că "din cauza limitei impuse de guvernul rus cu privire la numărul personalului diplomatic autorizat să se afle în Rusia, toate operaţiunile legate de acordarea de vize, în afara celor pentru imigrare, vor fi suspendate la 23 august, înainte de a se relua de la 1 septembrie, dar numai la Moscova".

Ca urmare a acestei măsuri, consulatele generale Sankt Petersburg, Ekaterinburg şi Vladivostok nu vor mai elibera vize pentru SUA.

La 28 iulie, Administraţia Vladimir Putin a anunţat o serie de măsuri ca reacţie la sancţiunile adoptate de Statele Unite. Personalul misiunilor diplomatice americane din Rusia va fi redus cu 755 de angajaţi, pentru a ajunge la nivelul celui al reprezentanţelor ruse din Statele Unite. În plus, două imobile utilizate de diplomaţii americani în Rusia trebuie predate autorităţilor ruse, după o măsură similară adoptată de Statele Unite în decembrie 2016.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO