Business Internaţional

Wal-Mart si Carrefour se lupta pentru piata rusa

07.08.2008, 20:45 15

Wal-Mart, cel mai mare retailer din lume, ar putea depune o oferta in valoare de peste 2 miliarde de dolari (1,3 mld. euro) pentru lantul rus de magazine Lenta, scrie Bloomberg.
Wal-Mart, Carrefour, Agrokor Group din Croatia si Kesko din Finlanda au devansat alte sapte companii, avansand in cea de-a doua runda de oferte pentru Lenta, cu sediul in St. Petersburg.
Cele patru companii au la dispozitie o luna pentru a depune oferte finale pentru 89% din Lenta. Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare detine celelalte 11 procente.
Licitatia pentru vanzarea Lenta a fost initiata in primavara de catre fondatorul retailerului, Oleg Zherebtsov, si partenerul sau de origine americana August Meyer, care detin 70% in cadrul companiei si sunt prinsi intr-un conflict de aproape o jumatate de an, scrie St. Petersburg Times.
In luna ianuarie, Zherebtsov a initiat o actiune in instanta impotriva lui Meyer. In aprilie, cei doi au ajuns la un compromis si au inceput sa coopereze in cautarea de noi surse de finantare pentru firma. Zherebtsov este asistat de ABN Amro, iar Meyer de catre analisti Renaissance Capital.
BERD, care a achizitionat pachetul de 11% in 2007 in schimbul a 125 de milioane de dolari, nu participa la licitatie.
Tranzactia este unica pentru piata de retail a Rusiei din moment ce lantul de hipermarketuri va fi cel mai probabil vandut unui jucator occidental in ciuda faptului ca cel mai mare lant de retail al Rusiei, X5, se aratase initial interesat in a fuziona cu Lenta.
"Batalia pentru Lenta va fi una stransa, avand in vedere ca este un lant de hipermarketuri cu o pozitie solida, cu tinte clare si un nume de marca atractiv", arata Iulia Gordeieva, analist in cadrul companiei de asigurari IMG Group.
Lenta include in prezent 31 de hipermarketuri, dintre care 14 sunt localizate in St. Petersburg, iar restul in alte orase importante din Rusia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO