În perioada 2016-2021 au fost finalizate 152 de săli de sport, complexuri sportive, bazine de înot şi patinoare artificiale prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii. Valoarea totală a acestor proiecte finalizate pentru modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii sportive a fost de 1,9 miliarde lei în perioada menţionată.
Cele mai mari investiţii în infrastructura sportivă din ultimii ani au fost realizate de stat prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), care se află în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi are ca obiectiv principal executarea programelor de interes public sau social în domeniul construcţiilor.
Numărul proiectelor CNI finalizate a crescut de la an la an, la fel şi valoarea investiţiilor. Astfel, anul trecut proiectele finalizate au avut o valoare de peste 1,1 miliarde lei, cea mai mare sumă alocată de CNI din ultimii cinci ani, ceea ce ar putea fi un semnal bun pentru piaţa businessului sportiv local.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE