Business sportiv

Business sportiv. Pariul ZF pe viitorii campioni: Vlad-Constantin Uncu, karatist: Cele mai importante calităţi ale unui sportiv sunt perseverenţa, motivaţia şi dorinţa de a câştiga

15.07.2022, 00:05 Autor: Mirabela Tiron

Vlad Uncu are 17 ani şi este din Tulcea. La 4 ani şi jumătate începea să practice karate, iar cea mai recentă medalie din palmares este cea de argint la Campionatul Mondial Karate KWU de la Varna, 5 iulie.

 

La ce vârstă te-ai apucat de acest sport?

Practic Karate Kyokushin de la vârsta de 4 ani jumate, la clubul Nippon Budo Sport Tulcea, club condus de sensei Nicolaie Pănuţă. Începutul a fost mai greu deoarece eram timid, tăcut, fiind în acelaşi timp şi cel mai mic practicant de arte marţiale din cadrul clubului.

Cum ai descoperit acest sport?

Am fost înscris pentru practicarea acestui sport de către părinţii mei. La început a fost o joacă, ulterior, odată cu trecerea timpului am descoperit frumuseţea şi complexitatea acestei arte marţiale.

Cine te-a încurajat să mergi în această direcţie?

Părinţii m-au încurajat şi mă susţin necondiţionat.

Cum arată o zi din viaţa ta de sportiv? Câte ore te antrenezi?

O zi din viaţa mea de sportiv presupune cel puţin două antrenamente: la ora şase dimineaţa condiţie fizică timp de o oră şi jumate, exerciţii de mobilitate, forţă şi alergare în jur de 10 km, iar al doilea antrenament de cel puţin două ore, in dojo, cuprinde exerciţii specifice, tehnici şi luptă cu partener.

De asemenea periodic particip la antrenamente sparing, tabere şi stagii de pregătire tematice.

Cât de scump este să practici acest sport?

Nu este un sport ieftin, nu este nici foarte promovat, toate costurile cu antrenamentele şi deplasările sunt suportate de părinţi şi ocazional de acţiuni de sponsorizare din partea unor persoane care îndrăgesc acest sport.

Cât de dificil a fost parcursul tău în acest sport?

Prima centură colorată dobândită la vârsta de 5 ani şi ulterior la 6 ani primul titlu naţional m-au motivat să continui pe această cale a artelor marţiale. În anii care au urmat am participat la diverse competiţii, reprezentând cu mândrie ţara dar si oraşul din care provin. Ca exemple ar fi participarea în anul 2016 în Ungaria, la Campionatul European. La mare depărtare de casă am reuşit să câştig locul I, şi să înţeleg că prin muncă şi perseverenţă pot obţine rezultatele dorite. Astfel un an mai târziu am obţinut locul al III lea la Campionatul European organizat la Tulcea.

În 2018 am participat la Campionatul Mondial de juniori din Karaganda, Kazahstan, unde am obţinut locul III. Tot in acel an am participat în Polonia la Lancut la Campionatul European unde am obţinut locul III. Au urmat multe competiţii naţionale şi internaţionale în Turcia, Grecia, Danemarca, Bulgaria şi Ucraina la care am urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului precum şi participarea şi obţinerea locului 8 la All Japan open Tournament Grand Chanshionship 22.06.2019 desfăşurat la Osaka,

Japonia. O alta mare realizare a fost obţinerea la vârsta de 14 ani a centurii negre.

Care sunt obiectivele tale?

Participarea şi obţinerea unui loc pe podium la Campionatul European din Barcelona din 2022 precum şi participarea la World Championship in Yokohama, Japonia din 2023.

Ce calităţi crezi că trebuie să aibă un sportiv pentru a ajunge la performanţă?

Consider că cele mai importante calităţi ale unui sportiv sunt perseverenţa, motivaţia şi dorinţa de a câştiga. Sunt de părere că munca învinge talentul indiferent de situaţie. Degeaba eşti talentat dacă nu munceşti pentru a reuşi sa îţi atingi obiectivele.

Nu am fost niciodată pe punctul de a renunţa, ci din contră m-am ambiţionat să fiu din ce în ce mai bun, de la an la an.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet