Business sportiv

#superstories. Business sportiv. Pariul ZF pe viitorii campioni. Erik Sledinschi, 15 ani, baschet: Baschetul de performanţă înseamnă multe sacrificii, multe ore petrecute în sală, sărbători fără familie şi lipsa timpului liber

16.02.2024, 00:05 Autor: Miruna Diaconu

Pasiunea pentru baschet i-a fost insuflată de tatăl său, un iubitor al acestui sport. Erik Sledinschi a început să joace baschet la şapte ani, iar cinci ani mai târziu pregătirea sa a trecut la nivelul următor, către performanţă.

 

1. Cum ai început să practici acest sport? La ce vârstă?

Am început baschetul la vârsta de 7 ani, din dorinţa de a cunoaşte un nou sport, fiind mereu în preajma tatălui, el practicând şi fiind iubitor de baschet.

2. Cum ai ajuns în punctul în care să faci sport de performanţă?

La vârsta de 12 ani cu venirea noilor antrenori Nikola Pavlovic şi Mădălina Geleriu, am fost înscrişi în primul campionat naţional la categoria U13 şi, de acolo, a început drumul spre performanţă.

3. Cât reprezintă muncă şi cât reprezintă talent în acest sport?

Mie mi se pare că munca bate talentul, pentru că nu e de ajuns să fii talentat ca să ajungi la nivel înalt. Personal, nu prea cred în talent.

4. Ce înseamnă, din punctul tău de vedere, baschetul de performanţă?

Din punctul meu de vedere baschetul de performanţă înseamnă multe sacrificii, cum ar fi ore petrecute în sală, sărbători fără familie, lipsa timpului liber şi deplasări lungi în ţară şi în străinătate.

5. La ce club eşti înscris?

Fac parte din clubul CSU Andu Sibiu, la echipele U16, U17 şi U18, având un program foarte încărcat.

6. Cum arată o zi din viaţa ta?

De exemplu, o zi din viaţa mea arată cam aşa: mă trezesc la ora 07:00, iau micul dejun şi mă pregătesc de şcoală. La 13:45 termin şcoala, mă grăbesc acasă să mănânc prânzul, iar la 14:30 începe primul antrenament, pregătire fizică până la ora 16:00,  urmează al doilea antrenament de la 16:30 cu U18 până la ora 18:00, după care merg acasă şi mănânc pentru că urmează al treilea antrenament de la ora 20:00 la 21:30 cu U16.

7. Cum reuşeşti să faci faţă cu şcoala şi cu sportul?

Personal, cred că nu ar trebui ca programul de şcoală să fie aşa încărcat şi lung, deoarece noi, copiii, avem nevoie de mai multă odihnă, timp personal, care pentru mine înseamnă baschet. Aş prefera să fac un antrenament în acele ore nefolositoare.

8. Cine te-a sprijinit să mergi pe acest drum?

În primul rând, părinţii mei, cărora le mulţumesc pentru toate sacrificiile făcute şi sper să îi fac mândri de mine, antrenorii, care m-au crescut şi îşi dedica timpul pentru mine şi clubului pentru susţinere necondiţionată.

9. Ce titluri ai obţinut până acum?

Cea mai mare realizare a mea a fost câştigarea medaliei de bronz la categoria U15, fiind şi desemnat în Best Five ai turneului, plus convocarea la lotul naţional al României. Pe plan internaţional, ne-am calificat la Superfinala European Youth Basketball League, adică primele opt din Europa.

10. Ce titluri îţi doreşti să mai obţii?

Cel mai mult îmi doresc să câştig o medalie de aur alături de echipa mea, iar visul meu este să ajung în Euroliga.

11. Ce te-a învăţat baschetul? Cum te-a ajutat să te dezvolţi?

Am învăţat din baschet că nu poţi obţine nimic fără muncă şi sacrificii, iar acest lucru m-a disciplinat, fiind mai ordonat şi mai responsabil acum.

12. Care sunt sportivii tăi preferaţi şi de ce? Cum te-au inspirat?

Exemplul meu de jucător de baschet este Lebron James, fiind „The GOAT” la ora actuală în NBA, la o activitate de peste 20 de ani de carieră. Îmi place consistenţa lui în joc, dar şi work ethic. Ce mă inspiră şi mă îndrumă este mentalitatea de muncă şi joc a lui Kobe Bryant, iar eu încerc să mă inspir de la el.

13. De ce ar trebui să ţină cont un copil care ar vrea să se apuce de baschet? Ce ar trebui să ştie înainte?

Cel mai simplu sfat ar fi ca toţi copiii să practice un sport, în primul rând, pentru sănătate. Baschetul este un sport complex, de echipă şi care te ajută să te integrezi în societate, iar ce trebuie pentru baschet la primul antrenament sunt adidaşii de schimb

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet