Companii

Afaceri în stagnare pentru CEZ Vânzare: 318,5 milioane de euro, iar în acest an cehii văd o creştere de numai 4%

Afaceri în stagnare pentru CEZ Vânzare: 318,5 milioane de euro, iar în acest an cehii văd o creştere de numai 4%

Autor: Roxana Petrescu

17.04.2012, 00:00 181

CEZ Vânzare, una dintre cele mai mari companii de furnizare a energiei electrice din piaţa locală, controlată de cehii de la CEZ, a înregistrat anul trecut afaceri de 1,35 de miliarde de lei (318,5 milioane de euro), aproape în stagnare faţă de nivelul de 1,38 de milioane de lei generat în 2010. Potrivit raportului pe anul 2011 realizat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anul trecut consumul de energie al României a crescut cu circa 3,3%, până la 53,7 TWh.

CEZ Vânzare controlează o cotă de piaţă de 14% pe segmentul reglementat, adică cel reprezentat de populaţie sau de unele companii care încă sunt protejate prin tarife stabilite de ANRE. Numai pe segmentul concurenţial al pieţei, CEZ Vânzare are o cotă de piaţă de 3%, potrivit datelor din rapoartele ANRE. Astfel cehii controlează în acest moment, în total, o felie de 8% din piaţa furnizării de energie către consumatorii finali.

Pentru anul acesta, compania şi-a bugetat o creştere uşoară a cifrei de afaceri, de circa 4%, până la 1,4 miliarde de lei (325,5 milioane de euro). Potrivit celor mai recente date furnizate de Transelectrica, transportatorul naţional de energie electrică, consumul de energie electrică la nivel naţional a înregistrat o scădere de circa 1,3%. Cu toate acestea, reprezentanţii CEZ au declarat că în zona deservită de ei, regiunea Olteniei, consumul s-a situat pe un trend ascendent, crescând cu 2% mai ales din zona populaţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO