Companii

Alexandra Gatej, la finalul mandatului de presedinte in Unilever. Ce lasa in urma?

Alexandra Gatej, la finalul mandatului de presedinte in Unilever. Ce lasa in urma?
22.05.2009, 00:00 102

Reprezentantii companiei nu au dorit sa precizeze daca deocamdata a fost ales un inlocuitor la conducerea USCE si nici data la care ar putea fi anuntat noul presedinte al Unilever pentru aceasta regiune.
Divizia condusa de Gatej cuprindea operatiunile grupului Unilever pentru opt state: Romania, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Albania, Kosovo si Moldova, centrul operational fiind la Bucuresti.
La momentul numirii sale in aceasta functie, Gatej ocupa cea mai inalta pozitie detinuta de un manager roman in cadrul unei companii internationale de bunuri de larg consum.

Clubul femeilor cu functii executive
Alexandra Gatej face parte din clubul femeilor de afaceri care au reusit sa atinga cea mai inalta treapta ierarhica in cadrul unor companii multinationale. Astfel, in vara anului 2006, o alta romanca ajunge la conducerea celei mai mari companii locale, Petrom. Mariana Gheorghe preia fraiele celui mai mare producator local de petrol si gaze naturale, avand un background in domeniul bancar si fiind prima femeie care intra intr-o pozitie de top intr-un domeniu controlat cu precadere de barbati.
Din randul executivilor de top face parte si Liliana Solomon, care in octombrie 2005, la 41 de ani, prelua conducerea locala a gigantului Vofafone. Anca Ioan, unul dintre cei mai importanti consultanti locali, a condus pana anul acesta businessul de peste un miliard de euro dezvoltat de fostul tenisman Ion Tiriac.
In timpul mandatului Alexandrei Gatej, USCE a implementat o serie de masuri strategice care au consolidat pozitia companiei ca fiind unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata bunurilor de larg consum.

Relocari de fabrici si o tranzactie pe inghetata
Astfel, in martie 2006, compania anunta mutarea tuturor liuniilor de productie in Ploiesti. Liniile pentru producerea margarinei de la Targu -Mures, respectiv cele de sosuri si condimente de la Otopeni au fost relocate la Ploiesti, unde se produc detergenti. La Ploiesti se afla cea mai mare unitate de productie a companiei, precum si centrul de distributie.
In martie 2007, Unilever decide sa largeasca centrul de productie de la Ploiesti prin relocarea unei fabrici din Bulgaria in care era produs brandul de margarina Kaliakra.
Cea mai recenta mutare facuta in mandatul lui Gatej este achizitia inghetatei Napoca de la olandezii de la Friesland Foods, in luna februarie a acestui an. Tranzactia a inlcus brandul Napoca, cu vanzari de aproximativ 8 milioane de euro in 2008 pe o piata estimata la 100-120 de milioane de euro si preluarea distributiei acestor produse, inghetata fiind in continuare produsa de Napolact, compania din grupul Friesland.
"Am avut privilegiul de a lucra pe tot parcursul mandatului meu impreuna cu oameni talentati, alaturi de care aceasta companie a devenit una dintre cele mai bune din Balcani", spune Alexandra Gatej.
Compania si-a inceput activitatea pe piata locala in 1995, iar portofoliul firmei include margarina, detergenti, ceaiuri, condimente, supe si sosuri, maioneza, ketchup, produse pentru ingrijire personala si de curatare a locuintei.
Unilever South Center Europe are 600 de angajati in Romania, dintre care 370 lucreaza in cele doua fabrici de pe platforma industriala din Ploiesti, unde sunt produse margarinele, supele si sosurile, precum si condimentele.
Unilever este unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata bunurilor de larg consum, cunoscut pentru portofoliul sau de marci, care include detergentii Dero si Omo, balsamul de rufe Coccolino, produsele pentru curatenia locuintei Cif si Domestos, marcile de ingrijire personala Dove, Rexona, Axe, Clear and Sunsilk, margarinele Delma, Rama si Becel, condimentele Delikat, supele, cuburile, condimentele, maioneza si mustarul Knorr, maioneza si ketchupul Hellmann's, inghetatele Algida si Napoca si ceaiurile Lipton. Principalii competitori ai Unilever la nivel local sunt Procter & Gamble, Henkel, Beiersdorf, Colgate Palmolive, L'OrŽal sau Interstar Chim pe segmentul de bunuri de larg consum nonalimentare, precum si NestlŽ sau Orkla Foods pe segmentul de alimente.
Potrivit datelor Ministerului de Finante, USCE a raportat in 2007 o cifra de afaceri de peste 180 mil. euro si un profit net de aproape 10 mil. euro.

Alexandra Gatej

  •  43 de ani
  •  Facultatea de Cibernetica
  •  ASE Bucuresti
  •  Wharton University
  •  Incepand cu 2001 a primit in subordine mai multe divizii in cadrul Unilever, cel de-al doilea mare producator de bunuri de larg consum din lume, prima data fiind numita marketing manager pe segmentul Personal Care pentru Europa Centrala si de Est. Doi ani mai tarziu a preluat conducerea diviziei de produse pentru ingrijire personala si a locuintei pe regiunea Europei Centrale si de Sud, iar din 2005 pana in prezent este presedinte al Unilever pe aceasta zona, controland sapte tari, printre care Romania, Bulgaria, Serbia si Macedonia. In perioada petrecuta in cadrul Unilever, Alexandra Gatej a infiintat Centrul de Coordonare Regionala pentru ingrijire personala pentru Europa Centrala si de Est.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO