Companii

ANALIZĂ ZF. Topul celor mai extinse reţele de cafenele din Europa: Doar patru din zece sunt prezente pe piaţa din România, iar unul dintre lanţuri e chiar originar de pe plan local. Cine lipseşte?

ANALIZĂ ZF. Topul celor mai extinse reţele de cafenele...

Autor: Cristina Roşca

24.10.2023, 00:07 962

♦ Împreună, cele mai extinse zece reţele de cafenele din Europa adună peste 14.000 de unităţi, conform datelor valabile la final de 2022 ♦ În doar un an, aceste companii au inaugurat 500 de cafenele ♦ Podiumul este ocupat de „greii“ McCafe, Costa Coffee şi Starbucks, dar brandul românesc 5 to Go vine tare din urmă şi se află pe locul 9, cu o poziţie mai sus faţă de anul anterior.

Doar patru dintre cele mai extinse zece lanţuri de cafenele din Europa sunt prezente pe piaţa din România, este vorba de McCafe (concept al McDonald’s), Starbucks, 5 to go – care e de altfel şi singurul nume autohton din top - şi Gregory’s. La polul opus, nume precum Costa Coffee, Coffee Like, Caffe Nero, Tchibo, Coffee Island şi Espresso House nu şi-au pus – cel puţin pentru moment – România pe harta proprie.

Brandul britanic Costa Coffee – controlat de gigantul Coca-Cola – este activ în România cu produse, dar nu are şi cafenele. Mai exact, cafeaua sub brandul Costa Coffee se găseşte în magazine şi chiar în cafenele partenere, dar nu există unităţi proprii în ospitalitatea românească. Britanicii au fost prezenţi local în sistem de franciză însă au ieşit acum circa 15 ani. La momentul acela Coca-Cola nu intrase în acţionariat.

Când vine vorba de cafenele, piaţa din România este în continuare prea mică pen­tru marile nume. Este totodată frag­men­tată puternic şi dominată de afaceri româneşti. De aceea, şi reţelele străine deja prezente – McCafe, Starbucks şi Gregory’s – sunt venite prin parteneri francizaţi, nu direct. Chiar şi reţeaua românească 5 to go mizează pe acest model, iar dezvoltarea accelerată e posibilă datorită faptului că grupul are mult mai mulţi parteneri francizaţi (270 conform celor mai recente date). Unii au câte o cafenea în franciză, alţii – mai puţini la număr - au ajuns la 10-15 unităţi fiecare.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro