Companii

Anunturi de intentie pe e-licitatie.ro

27.02.2003, 00:00 49

Autoritatile contractante obligate sa utilizeze sistemul electronic de achizitii publice www.e-licitatie.ro pot sa publice, incepand cu luna februarie, anunturi de intentie pentru licitatiile cu o valoare mai mare de 100.000 de euro, informeaza Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei. Pana in acest moment, au fost publicate doua anunturi de intentie cu o valoare de peste 100.000 de euro."In ultima perioada, functionalitatile sistemului au fost completate. Astfel, a fost adaugat modulul pentru publicarea anunturilor de intentie, iar procedura de licitare a fost revizuita, modificarea pretului realizandu-se in sens descrescator. Relevanta pentru functionarea sistemului este si evaluarea rezultatelor sale, in mai putin de doua luni fiind finalizate un numar de licitatii echivalent cu jumatate din totalul celor inchise in 2002", a declarat ministrul Dan Nica.De la inceputul anului 2003, un numar de aproximativ 25.000 de licitatii au fost finalizate prin intermediul sistemului electronic de achizitii publice, valoarea acestora ridicandu-se la 863 miliarde lei, sumele economisite depasind 155 miliarde de lei.
Sistemul electronic de achizitii publice a fost lansat in data de 4 martie 2002. Mediafax



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO