Companii

Autoliv transfera operatiuni in Romania

24.02.2004, 00:00 45

Producatorul suedez de sisteme de siguranta auto Autoliv va transfera in Romania, pina la sfirsitul anului 2005, o parte a activitatii de productie din Germania, a declarat Ionel Fierbinteanu, manager pentru relatia cu clientii al subsidiarei Autoliv de pe piata romaneasca.
Operatiunea se incadreaza in programul grupului Autoliv de relocare a unor operatiuni intr-o serie de state din Estul Europei, care se remarca prin forta de munca ieftina si calificata.
Intr-o prima etapa vor fi transferate compartimentele care fabrica centuri de siguranta, acestea inglobind cea mai multa manopera. Astfel, pentru relocarea productiei din Germania au fost alese Polonia si Romania, in vreme ce Estonia va prelua operatiunile din Suedia, iar Polonia si Spania pe cele din Marea Britanie. Activitatile de productie a centurilor de siguranta din Franta vor fi reorientate spre Turcia si Tunisia, iar cele din SUA spre Mexic.
"Autoliv Romania detine, in prezent, o hala de productie in Brasov, cu o suprafata de 2.500 de metri patrati si un numar de 232 angajati. Se preconizeaza o dezvoltare accelerata a unitatii in urmatorii doi ani, pe o suprafata ce va totaliza 6.500 de metri patrati", a adaugat Fierbinteanu.
Societatea a fost infiintata in anul 1997, ca parte a Autoliv Inc. si furnizeaza sisteme de siguranta pentru producatorii nationali de autovehicule Dacia Automobile Pitesti si Daewoo Automobile Romania.
Din toamna anului 1999, firma a inceput sa produca si airbag-uri destinate automobilelor marca BMW.
Autoliv Inc. dezvolta si produce sisteme auto de siguranta pentru principalii producatori de autovehicule din lume precum Volkswagen, Suzuki, Ford, Jaguar, Land Rover si Renault.     
Impreuna cu societatile sale mixte, Autoliv dispune de circa 80 de centre de productie si are peste 35.000 de angajati in aproape 30 de state.
Tot mai multe companii care activeaza pe piata subansamblelor auto au optat pentru transferarea  operatiunilor de productie in tari din Europa Centrala si Estica, pentru reducerea costurilor. Aceasta miscare a fost determinata de faptul ca unii dintre producatorii auto mondiali, in special cei asiatici, au investit in capacitati de productie in aceste tari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO