Companii

Avans de 30% in doua zile la Bursa pentru Vel Pitar

14.10.2005, 18:52 41

Actiunile companiei de morarit si panificatie Vel Pitar Ramnicu-Valcea au castigat in ultimele doua zile la Bursa peste 30%, presiunea la cumparare resimtita pe piata pe aceste titluri determinand investitorii sa nu mai afiseze in ultima parte a sedintei de ieri nici un ordin de vanzare.

Titlurile Vel Pitar au urcat pana la un nou maxim istoric de 2,17 lei/actiune, capitali-zarea bursiera a companiei atingand 41,4 mil. euro. La mijlocul lunii august o actiune Vel Pitar se tranzactiona la 1 leu/actiune.

Avansul din ultima perioada al titlurilor Vel Pitar a venit in contextul in care pe piata au circulat zvonuri legate de o eventuala vanzare a companiei de catre fondul american de investitii Broadhurst, care ar fi gasit o companie interesata sa preia Vel Pitar la un pret cu mult peste cel la care actiunile se tranzactioneaza la Bursa de Valori. Broadhurst este in prezent actionarul majoritar al Vel Pitar, cu o participatie de peste 80% in cadrul companiei.

Conducerea New Century Holdings, societatea care administreaza fondul de investitii Broadhurst, a precizat pentru Ziarul Financiar ca nu poarta discutii in aceste momente cu nici o companie pentru vanzarea Vel Pitar.

"Vel Pitar este o companie extrem de bine balansata ca risc investitional, pe o industrie clasica si fara mari variatii; ne bucura faptul ca piata a remarcat acest fapt. Dar nu exista nici o discutie privind o eventuala vanzare. Nu discutam cu nimeni, nu negociem cu nimeni", a declarat Siminel Andrei, directorul pentru Romania al New Century Holdings.

"Vel Pitar nu este de vanzare, dimpotriva vom continua sa investim", a adaugat Andrei.

Brokerii spun ca este posibil ca principalul cumparator in ultima perioada pe Vel Pitar sa fi fost chiar Broadhurst. "E posibil ca actionarul majoritar sa fi cumparat in ultima perioada si sa fi urcat pretul. Broadhurst vrea sa mute compania pe sistemul alternativ de tranzactionare, a incercat sa ofere probabil fiecarui investitor posibilitatea de a iesi la un pret atractiv. Dar nu cred ca aceasta actiune merita mai mult de 1 dolar (aproximativ 30.200 lei - n. red.)", a comentat Octavian Dragolea, directorul general al societatii de brokeraj European Securities.

Actionarii Vel Pitar au aprobat in acest an retragerea actiunilor societatii de la cota Bursei de Valori, din cauza ca societatea nu indeplineste criteriile impuse prin reglementarile CNVM pentru a fi listata la Bursa, mai exact nu se incadreaza in prevederea potrivit careia cel putin 25% din actiuni trebuie sa se afle in proprietatea micilor actionari.

Cererea de delistare se afla in prezent la CNVM si urmeaza sa fie discutata de reprezentantii Comisiei.

Oficialii Vel Pitar au declarat pentru ZF ca vor reusi pana la finalul anului sa-si atinga tintele previzionate in bugetul pe 2005.

Pentru acest an, compania si-a bugetat realizarea unui profit net de 10,4 milioane de lei (2,9 milioane de euro) la o cifra de afaceri de 239 de milioane de lei (peste 66 de milioane de euro).

Anul trecut, Vel Pitar a obtinut un profit net de 7,8 milioane de lei la o cifra de afaceri de 225 mil. lei. catalin.ciocan@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO