Companii

Bachus Buzau si-a redus pierderile

28.11.2005, 15:58 95

Producatorul de vinuri Bachus Buzau a realizat in primele noua luni o cifra de afaceri de 7,67 milioane de lei (2,12 milioane de euro), in crestere cu 3,32% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand vanzarile nete realizate de companie s-au oprit la un nivel de 7,42 milioane de lei (1,82 milioane de euro). In aceste conditii, producatorul de vinuri si-a redus considerabil pierderile, rezultatul negativ fiind in primele trei trimestre de 500.000 de lei, mai mic cu peste 77% fata de perioada similara din 2004.

Compania detine 5 unitati de vinificatie, doua distilerii si un magazin propriu in Buzau. Bachus produce vinuri de soi albe si rosii, sub marcile Pietroasa, Rezerve si Gold Edition, si vinuri de masa. In ultimii ani Bachus a investit intr-o linie de productie a PET-urilor. Datorita preturilor, unii producatori de vinuri prefera vanzarile la sticle PET, care necesita costuri mai mici de fabricare si prin intermediul carora pot realiza volume mari de vanzari. Unul dintre dezavantajele PET-ului este termenul de garantie relativ mic, de numai 90 de zile, din cauza oxidarii.

Bachus dispune de un capital social de 16,44 milioane de lei (4,5 milioane de euro), valoarea nominala a unei actiuni fiind de 2,5 lei, si este controlata de Casa de Vinuri Pietroasa, care detine peste 58,5% din actiunile companiei din Buzau.

Un alt actionar important al producatorului de vinuri este Bobeleac Sorin Valeriu, care detine 14,15% din titlurile Bachus. Tot peste 14% din capitalul social al companiei detine si APAPS, restul actiunilor fiind in posesia investitorilor minoritari, cu detineri de sub 15%.

Actiunile companiei Bachus Buzau sunt listate la Categoria Baza a Bursei Electronice Rasdaq, fiind caracterizate de o lichiditate foarte scazuta. Ultimul transfer cu titluri Bachus s-a realizat la un pret de 0,03 lei/actiune.

stelian.vezentan@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO