Companii

Barometru Sierra Quadrant: Economia va evolua pe o gheaţă extrem de subţire în anul 2023

Barometru Sierra Quadrant: Economia va evolua pe o...

Autor: Roxana Rosu

22.12.2022, 11:42 218

Şase din zece manageri privesc cu îngrijorare anul 2023, urmare a efectelor inflaţiei, scăderii apetitului investiţional şi accentuării blocajului financiar, iar riscul de insolvenţă va creşte pe măsură ce consumul, principalul motor al economiei, va continua să fie afectat de scăderea puterii de cumpărare şi de limitarea accesului la creditare, arată un barometru al Sierra Quadrant.

O parte dintre manageri cred că economia va îngheţa în 2023, în timp ce alţii afirmă că afacerile vor evolua pe o gheaţă extrem de subţire, la limita supravieţuirii.

În aceste condiţii, 63% dintre managerii chestionaţi au aşteptări destul de pesimiste privind evoluţia economiei în 2023 şi doar 11% văd cu optimism anul viitor. Restul au evitat să se pronunţe, considerând că există încă destul de multe necunoscute în privinţa perspectivelor economice.
Dacă în precedentul barometru, realizat anul trecut în aceeaşi perioadă, principala provocare o reprezenta inflaţia, remarcată de 82% dintre cei chestionaţi, în prezent principalul risc identificat în 2023 este reprezentat de scăderea afacerilor, menţionat de 71% dintre respondenţi.

Inflaţia a trecut pe locul 2  în topul temerilor investitorilor (67%), urmare a aşteptărilor privind temperarea scumpirilor, pe fondul îngheţării, practic, a preţurilor din zona de energie.

,,Inflaţia a erodat puternic economia, iar efectele sale de runda a doua le vom vedea în 2023, an în care dinamica business-ul ar putea intra pe o tendinţă negativă, mai ales ca urmare a erodării puternice a încrederii investitorilor în economie’, spune Ovidiu Neacşu, partener coordonator Sierra Quadrant.

Potrivit rezultatelor sondajului, dincolo de scăderea afacerilor şi inflaţie, oamenii de afaceri s-au declarat îngrijoraţi, în ordinea opţiunilor, de accentuarea blocajului financiar (31%) şi de creşterea costurilor de finanţare, respectiv scumpirea şi limitarea accesului la credite (18%).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO