Companii

Bavaria Leasing tinteste bunuri finantate de 22 mil. euro, in crestere cu 31,6%

28.05.2007, 15:17 54

Bavaria Leasing, subsidiara a importatorului Automobile Bavaria, vizeaza pentru acest an un volum al bunurilor finantate de 22 de milioane de euro, in crestere cu circa o treime fata de rezultatele obtinute anul trecut, potrivit datelor companiei. Bavaria Leasing a finantat in 2006 achizitii de bunuri in valoare totala de 16,71 milioane de euro, cu 26,8% mai mult decat nivelul consemnat in anul anterior, de 13,17 milioane de euro. Valoarea contractelor incheiate (care include valoarea bunurilor, dobanzile si comisioanele) a urcat la 17,24 milioane de euro, de la 13,56 milioane de euro in 2005, urmand sa se majoreze cu aproape o treime, la 22,23 milioane de euro, pana la sfarsitul acestui an. Bavaria Leasing a acordat finantari in proportie de 90% pentru achizitia autovehiculelor comercializate de Automobila Bavaria, importatorul marcilor premium BMW, Mini si MAN, precum si al masinilor de lux Rolls-Royce. Directorul general al Automobile Bavaria, Michael Schmidt, controleaza 29% din actiunile companiei de leasing. Din structura actionariatului mai fac parte Attila Verestoy - 29,4%, Automobile Bavaria - 20%, Daniel Daianu - 12%, Serban Patriciu - 8,6% si Radu Caftanat - 1%, ultimul ocupand functia de director executiv al firmei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO