Companii

Blue Air a incasat 6 mil. euro de la 50.000 de pasageri

22.06.2005, 16:19 18

Compania aeriana cu tarife reduse (low-cost) Blue Air a realizat pe primele sase luni de cand a inceput sa opereze o cifra de afaceri de circa 6 milioane de euro, a spus Nelu Iordache, proprietarul companiei.

"Ne asteptam ca in lunile iulie, august si septembrie vanzarile sa creasca exponential", a afirmat el.

Compania Blue Air si-a inceput activitatea in luna decembrie a anului trecut si in prezent opereaza zboruri de pe aeroportul Baneasa catre Lyon (Franta), Barcelona (Spania), Milano (Italia), Roma (Italia), Istanbul (Turcia) si Maastricht (Olanda). Obiectivul financiar anuntat de companie pentru acest an este obtinerea unei cifre de afaceri de 18 milioane de euro.

"Gradul mediu de ocupare al aeronavelor depaseste 70% pe destinatiile operate, dar exista si curse pentru care gradul de ocupare depaseste 80%", a mai spus Iordache. Potrivit datelor primite de la firma, Blue Air a transportat de la infiintare pana in prezent circa 50.000 de pasageri.

Luna aceasta, compania a dublat frecventa zborurilor catre Roma, de la 3 la 6 zboruri pe saptamana si a introdus un nou zbor pe saptamana catre Barcelona.

"Aceste decizii au avut la baza studii de piata pentru destinatiile respective, dublate de solicitarile pasagerilor cuantificate si filtrate prin instrumente de marketing. Avem in plan suplimentarea zborurilor si pentru alte destinatii pe perioada verii", a mai spus Iordache.

Compania a introdus recent un zbor saptamanal catre Stuttgart, via Timisoara. "Pe termen mediu si lung dorim deschiderea altor rute europene, prioritare fiind Paris si Madrid, dar si destinatii din Europa Centrala si de Est, cum ar fi Slovacia", a mai spus Iordache.

Compania vinde biletele prin intermediul a 450 de agentii de turism partenere, iar anul acesta a investit in jur de 12.000 de euro pentru deschiderea a doua puncte proprii de vanzare, situate in Piata Unirii, respectiv Plaza Romania.

Flota este formata din doua avioane Boeing 737, cu 144 de locuri, iar proiectele pentru acest an includ si cresterea acesteia. "Suntem in negocieri pentru introducerea in flota operationala a doua aeronave CRJ cu capacitatea de 50 de locuri fiecare, investitia fiind estimata la circa 2 milioane de dolari (1,7 mil.euro - n. red.)", a mai spus reprezentantul companiei.

Spre deosebire de companiile traditionale, in cazul operatorilor "low-cost" pretul biletului de avion poate fi foarte redus, incepand de la 19 euro, dar acesta depinde de momentul in care se face rezervarea. Aceste preturi sunt posibile pentru ca, operatorii "low-cost" reduc la maxim costurile de transport prin eliminarea unor servicii cum ar fi mesele la bord sau ziarele.

Blue Air a ramas unul din principalii operatorii "low cost" de pe piata romaneasca, dupa ce Volare Romania, filiala companiei italiene Volare, si-a sistat zborurile, ca urmare a problemelor financiare cu care se confrunta firma-mama din Italia. Alte companii aeriene cu costuri reduse de pe piata romaneasca sunt My Air si Eagle Air.

Piata zborurilor low-cost (cu costuri reduse) din Romania se va aglomera incepand de acest an, printre companiile care isi manifesta interesul numarandu-se WizzAir din Polonia, Meridiana din Italia si EasyJet din Marea Britanie.

Transportul aerian a fost in ultimul an una dintre cele mai dinamice industrii din Romania. Potrivit IATA Romania, organizatia care monitorizeaza transportul aerian civil, valoarea biletelor de avion vandute prin intermediul agentiilor de turism a ajuns anul trecut la aproape 200 mil.euro. georgiana.stavarache@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO