Companii

Bogdan Giambaşu, Ecoterm, antreprenor din construcţii: Trecem printr-un tip diferit de criză. În 2008-2016 nu existau investitori, acum nu există angajaţi

Bogdan Giambaşu, Ecoterm, antreprenor din construcţii:...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

10.12.2018, 00:06 1046

Compania de construcţii Ecoterm, deţinută de trei antreprenori români, estimează afaceri de 9 milioane de euro la nivelul întregului an 2018 şi de 12 până la 14 milioane de euro în 2019.

 „În ultimii trei ani, am avut afaceri constante, de circa 7 milioane de euro. Politica noastră este să ne consolidăm şi abia apoi să creştem. Aşa am funcţionat tot timpul, am crescut cu paşi mă­runţi, nu în hopuri“, spune Bogdan Giambaşu, unul dintre cei trei acţionari ai Ecoterm.

Printre proiectele de care se ocupă compania,  atât pe zona de instalaţii, cât şi pe cea de construcţii, se numără fabrica producătorului de vopsele Policolor din zona Militari, proiectul de birouri Equilibrium al suedezilor de la Skanska, centrul comercial Coresi din Braşov, clădirea de birouri Day Tower de pe Bulevardul Unirii din Bucureşti, centrul logistic Kaufland din Ploieşti, hotelul Ramada din Piteşti şi altele. Durata de execuţie a unui singur proiect este cuprinsă între şase şi nouă luni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO