Companii

Businessul local trebuie revigorat in jurul oraselor care aveau in trecut o industrie puternica

27.08.2008, 18:51 21

Unitatile de productie vor trebui sa se reorienteze catre kilometrul 30-35 pe autostrada, avand in vedere ca primii 20 de kilometri sunt acoperiti de proiecte, sau in localitati aflate la o distanta de circa 30-40 de kilometri de Capitala.
Remco Romania, filiala locala a constructorului olandez Remco Ruimtebouw, estimeaza inca cel putin doi-trei ani de crestere puternica a pietei industriale si de logistica datorita relocarii activitatilor companiilor din vestul Europei si a extinderii businessurilor locale de profil.
Compania, care a construit circa 100 de proiecte, este interesata sa-si extinda activitatea pe piata locala prin derularea unei achizitii a unei firme cu profil asemanator. "Strategia noastra este sa crestem cifra de afaceri prin consolidarea echipei si luam in calcul achizitia unei companii din domeniile in care activam, respectiv proiectare, project management sau manufacturare. Insa majoritatea companiilor de profil sunt detinute de oameni de afaceri locali care nu vor sa vanda", spune Ciprian Nanu, directorul de dezvoltare al Remco Romania. Compania are 10 angajati directi pe piata locala si aproximativ 150 in sistem de subantrepriza.
"In prezent lucram la Cluj cu firma Metahol, care se ocupa de montare, iar in zona Moldovei avem o alta companie de montaj. Costurile de constructie sunt din ce in ce mai mari si incercam sa regionalizam montajul si nu suntem interesati de o achizitie in acest domeniu", explica Nanu.
Remco Romania este specializata in proiectarea, productia si montajul de hale industriale din structuri metalice prefabricate, iar printre cele mai mari contracte de anul acesta se numara un centru logistic in nord-estul Capitalei, o hala industriala pentru industria de transport in Bors si un spatiu logistic in Constanta.
"Avem in medie circa 10 contracte pe an cu o medie de 7.000-10.000 de metri patrati de hala pentru un proiect. Spre exemplu, in Polonia, care se afla cu circa 2-3 ani inaintea noastra ca dezvoltare a sectorului logistic media proiectelor a ajuns la circa 2.000-3.000 de metri patrati", afirma reprezentantul Remco.
Potentialul pietei locale este dat de starea actuala a pietei de distributie si logistica, care este haotica, jucatorii de profil fiind nevoiti sa extinda sediile regionale pentru a acoperi mai bine teritoriul tarii. "Marjele din logistica sunt foarte mici, de aceea controlul eficient al costurilor este foarte important", spune Nanu.
In plus, va creste numarul de service-uri pentru camioane in orasele din provincie, pentru ca flotele companiilor locale de transport au crescut puternic in ultimii ani.
"Viteza de dezvoltare a pietei de spatii logistice si industriale din estul Europei este tot mai mare datorita companiilor din vest care-si relocheaza activitatile. Sectorul industrial nu este afectat de criza financiara internationala, pentru ca serviciile de logistica si distributie vor fi in continuare externalizate in estul Europei de marii jucatori din tarile dezvoltate", explica Nanu. Compania a realizat anul trecut o cifra de afaceri de circa 15 mil. euro, in crestere cu 30% fata de anul precedent datorita contractelor aflate in derulare, si estimeaza pe termen mediu atingerea unei cifre de afaceri de circa 20 mil. euro.
"Suntem in negocieri cu doua-trei companii producatoare de componente pentru producatorul auto Ford in apropierea orasului Craiova, precum si cu un producator din industria mobilei care intentioneaza sa construiasca o hala de 18.000 de metri patrati langa Targu-Mures", spune Nanu. Potrivit lui, businessul local trebuie revigorat, in orase care altadata aveau o industrie puternica, precum Turda, Alba-Iulia, Buzau, Constanta, Galati sau Iasi. "Astfel de orase au devenit tinta investitorilor de profil dupa aglomerarea Capitalei."
De la intrarea pe piata romaneasca, in 1996, firma a realizat circa 100 de cladiri, de diferite marimi, atat pentru clienti multinationali, cat si pentru firme romanesti. Suprafata totala a proiectelor Remco Romania depaseste in prezent 350.000 de metri patrati. Una dintre cele mai mari lucrari realizate de Remco in 2007 este o fabrica de produse de panificatie si morarit, la Chitila, intregul proiect avand valoarea de 20-30 de milioane de euro.
Circa 60% din portofoliul Remco reprezinta companii straine care si-au transferat activitatile de productie in Romania, restul fiind firme locale. In plus, ponderea clientilor romani este in crestere, deoarece acestia au inteles ca nu isi pot construi singuri unitati de productie eficiente. Remco este detinuta de grupul olandez Janssen de Jong Groep, cu activitati in peste 30 de tari si cu o cifra de afaceri anuala de peste 500 de milioane de euro.

Cum a fost realizata fabrica Montupet din Bulgaria
Remco Romania a castigat in 2006 contractul pentru dezvoltarea primei parti a proiectului de investitii pe care producatorul de componente auto francez Montupet a ales sa-l deruleze in Bulgaria, si nu la Cluj, acesta fiind unul dintre cele mai importante proiecte realizate de companie.
"Pana in 2005 contractele erau derulate de compania din Olanda prin serviciul de export. Proiectul era trimis in Olanda, de unde erau trimise camioanele. Ulterior, subsidiara locala s-a dezvoltat foarte mult si a inceput sa administreze singura contractele", spune Nanu.
La fabrica Montupet, proiect cu o valoare totala de 120 de milioane de euro, de la Ruse lucrarile au fost terminate in iarna lui 2007, insa a mai durat aproape un an de zile montarea utilajelor, urmand ca deschiderea oficiala a fabricii sa aiba loc in toamna acestui an.
Constructia fabricii Montupet a fost unul dintre cele mai complexe proiecte ale Remco, avand in vedere ca au fost trimise la Ruse circa 100 de camioane cu materiale pentru realizarea constructiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO