Companii

CEZ vrea mai multă energie verde, inclusiv în România

Autor: Anca Dumitrescu

26.09.2011, 00:00 151

CEZ, cea mai mare companie de utilităţi din Cehia, vrea să construiască noi unităţi de energie eoliană şi hidro în străinătate, în ţări ale căror guverne sprijină astfel de proiecte, posibil în România, Germania şi Polonia, a declarat noul director general, Daniel Benes, transmite Reuters. Prin aceste proiecte, CEZ vrea să obţină 200 de miliarde de coroane cehe (10 miliarde dolari), pe care să le investească în construcţia de noi unităţi la centrala nucleară de la Temelin, a relatat vineri cotidianul Lidove Noviny.

Publicaţia a arătat că Benes a prezentat planul joi, la o întâlnire a conducerii grupului. Capacitatea totală a CEZ, inclusiv cea a unităţilor de energie regenerabilă existente, ar trebui să ajungă la 3.000 de megawaţi, iar costurile vor depăşi 100 miliarde de coroane. "Noile centrale trebuie finalizate până în 2016, când ne aşteptăm să înceapă construcţia noilor reactoare de la Temelin", a spus Benes. Benes a fost numit la conducerea CEZ, cea mai mare companie din Europa Centrală în funcţie de capitalizarea de piaţă, după plecarea surprinzătoare din funcţie a lui Martin Roman, săptămâna trecută. CEZ este deţinută în proporţie de 70% de statul ceh.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO