Companii

Clientii tineri majoreaza cu 40% afacerile cu cosmetice Oriflame

18.11.2005, 18:34 61

Oriflame Romania, filiala locala a producatorului suedez de cosmetice Oriflame, preconizeaza o majorare a cifrei de afaceri de 40% in acest an pana la valoarea de 28 de milioane de euro, ca urmare a cresterii numarului de distribuitori, dar si a lansarilor de produse.

Atat extinderea retelei de distributie, cat si lansarile de produse vizeaza in special "piata tinerilor", categorie care anterior nu se afla in aria de acoperire a importatorului de cosmetice.

"Cand am pornit afacerea, am inceput cu distribuitori care aveau varste de 30 - 40 de ani si care nu aveau acces la grupa de varsta 15-25 de ani. Acum avem si persoane mai tinere care lucreaza cu noi", explica Monica Tatoiu, director general al companiei.

Compania a introdus anul trecut sistemul de comenzi online, pentru care vizau un procentaj de 20% din volumul total al vanzarilor. "Avem deja 25% din vanzarile in comenzi online la sfarsitul lunii octombrie, ceea ce demonstreaza clar ca accesam o categorie de varsta mai mica, pentru ca tinerii sunt cei care folosesc internetul", a adaugat reprezentanta Oriflame.

Noi puncte de distributie au fost deschise la Timisoara, Sibiu, Cluj-Napoca, Baia Mare, Satul Mare si Craiova.

Ea spune ca Oriflame Romania a inregistrat o crestere de 10% in lei si de 23% in euro a cifrei de afaceri pe primele trei trimestre ale anului in curs. La sase luni compania a realizat o cifra de afaceri de 11,5 milioane de euro.

Oriflame lucreaza, in prezent, cu aproximativ 2.500 de firme de distributie.

"Produsele de ingrijire pentru barbati, de exemplu, reprezinta 40% din cifra de afaceri inregistrata la noua luni. Acest fapt arata alinierea la pietele straine, precum si mai mult acces la informatie", a continuat aceasta.

Oriflame a intrat pe piata din Romania in 1994, iar cresterea din 2005 nu este cea mai mare inregistrata de companie pe piata romaneasca. In anii 1996-1998, Oriflame a avut cresteri de aproape 100%, spune Tatoiu.

Piata cosmeticelor a cunoscut o majorare de 10-15% in fiecare din ultimii ani. Pe segmentul de vanzari directe, principalii competitori ai Oriflame sunt companiile Avon si Amway.

Business-ul cu cosmetice din Romania se ridica la aproximativ 30 milioane de euro anual.

Pe piata de profil, activeaza mici producatori locali, insa sectorul este dominat de catre jucatorii de talie internationala.

"Anul acesta a fost unul exceptional. Cota unica de impozitare a produs venituri suplimentare clasei de mijloc si mai sus chiar, ceea ce a insemnat mai mult consum", a continuat reprezentanta Oriflame.

Totodata, precizeaza aceasta, ultimele doua luni ale anului, corespondente sarbatorilor de iarna, reprezinta cele mai importante vanzari, adica 40% din cifra de afaceri a intregului an.

In perioada mentionata, compania intentioneaza sa lanseze pe piata alte 70 - 100 de produse.

Compania Oriflame Suedia a renuntat recent la o investitie greenfield, in valoare de pana la 50 de milioane de euro, intr-o fabrica de cosmetice in Romania, care ar fi insemnat prima fabrica realizata de o multinationala in acest sector.

In final insa compania suedeza a decis sa investeasca in Rusia, incurajata de facilitatile oferite.

"In viitor, investitiile vor fi mai mult in capacitatea de distributie, mai ales ca lipsa unei infrastructuri corespunzatoare creeaza probleme sistemelor de vanzari directe", a conchis oficialul Oriflame.

andreea.groenendijk@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO