Companii

Companii cu active de peste 1,8 miliarde de euro au intrat în insolvenţă în 2015

Companii cu active de peste 1,8 miliarde de euro au intrat în insolvenţă în 2015
26.04.2016, 00:00 184

Mai mult de jumătate din companiile de impact în economie sunt în dificultate, România fiind în continuare pe primul loc la numărul de insolvenţe la 1.000 de companii active, potrivit unui studiu realizat de Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR).  Pe piaţa locală sunt 22 de companii la 1.000 de locuitori, iar din 1.000 de companii active 45,4 sunt în insolvenţă.

Media Europei Centrale şi de Sud-Est este de peste 70 de companii la 1.000 de locuitori şi mai puţin de 15 insolvenţe la 1.000 de companii active.  România se află pe penultimul loc în Europa de Est după numărul de companii active la 1.000 de locuitori, dar conduce în continuare la numărul de insolvenţe la 1.000 de companii active.

În anul 2015 s-au deschis cu 50% mai puţine insolvenţe decât în 2014, însă în rândul companiilor cu cifra de afaceri mai mare de 100.000 de euro, scăderea insolvenţelor este de 19%.

Activele imobilizate cumulate ale societăţilor de impact (cu active de peste un milion de euro) ce au intrat în insolvenţă în 2015 depăşeşte 1,8 miliarde de euro. Pierderile companiilor insolvente au crescut cu peste 90% anul trecut, iar gradul de îndatorare al companiilor insolvente a crescut la 127% în 2015 faţă de 105% în 2014. 

AFACERI DE LA ZERO