Companii

Concorde va respira din nou aerul inaltimilor

22.08.2001, 00:00 29



Avionul supersonic de pasageri Concorde, echipat cu anvelope mai rezistente si rezervoare de combustibil blindate, va obtine aprobarea de zbor pana la sfarsitul acestei luni, informeaza agentiile internationale de presa.

Reluarea zborurilor aparatului Concorde s-ar putea petrece la aproximativ un an de la interdictia efectuarii de zboruri cu cele 12 avioane, pana la elucidarea conditiilor care au condus la teribilul accident din 25 iulie.

La acea data, un avion Concorde apartinand companiei franceze Air France s-a prabusit intr-o mare de foc, cauzand decesul a 113 persoane.

Transportatorul francez a stopat imediat zborurile cu acest tip de aparat, in timp ce compania britanica British Airways a mai utilizat cele sapte avioane pana cand autoritatile au retras autorizatiile de zbor pentru Concorde, la jumatatea lunii august.

Certificatele care i-ar acorda celebrului avion dreptul a de a se reintoarce la inaltime vor fi acordate simultan de catre autoritatile franceze si britanice "probabil inainte de sfarsitul lunii august 2001", se arata intr-o declaratie emisa dupa o intrunire a oficialilor din Franta si Marea Britanie.

Aceasta declaratie reprezinta prima afirmatie clara privind un program stabilit al eventualei reveniri in ceruri a luxoasei aeronave. Hotararea privind viitorul Concorde vine dupa a noua - si ultima - intrunire a unei comisii de ancheta, alcatuita din oficiali ai ministerelor de transport din cele doua state si autoritatilor de supraveghere a aviatiei civile.

Air France si British Airways sunt singurele companii de transport aerian care utilizeaza cele 12 aparate Concorde, unul dintre putinele tipuri de avioane supersonice de pasageri. British Airways a anuntat ca spera sa reia zborurile comerciale cu Concorde la sfarsitul verii, in timp ce Air France intentioneaza sa programeze primul zbor in aceasta toamna.

Autorizatiile de zbor vor fi acordate fiecarui avion in parte, dupa ce constructorul aparatelor, Airbus, va opera modificarile propuse, a declarat Gerard Le Houx, purtator de cuvant al autoritatilor franceze de reglementare a aviatiei civile.

Airbus a propus patru modificari, printre care cresterea duritatii anvelopelor si invelirea rezervoarelor cu o folie de kevlar, material folosit la producerea vestelor antiglont si la monoposturile de Formula 1.

Autoritatile considera ca o bucata metalica s-a desprins din una din anvelopele aparatului provocand patrunderea deseurilor de cauciuc in rezervoare, ceea ce a generat o scurgere de combustibil care s-a aprins, doborand avionul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO