Companii

Creştere de 6,2% la vânzările de ciment Lafarge în România

Creştere de 6,2% la vânzările de ciment Lafarge în...

Autor: Ioan Dornescu

25.07.2014, 12:05 142

"În România, volumul vânzărilor a crescut cu 6%. În trimestrul al doilea, vânzările au avut un regres de 4%, după începerea mai devreme a proiectelor, ca urmare a condiţiilor favorabile din primul trimestru", se arată într-un raport publicat vineri de Lafarge.

În primul trimestru, volumul vânzărilor de ciment Lafarge în România au înregistrat un avans de 37,4% faţă de intervalul similar al anului trecut.

Lafarge este prezent în România pe segmentul cimentului, cu ponderea cea mai mare în vânzări, precum şi pe segmentul betoanelor şi agregatelor.

La nivel global, vânzările Lafarge au scăzut cu 4% în primul semestru, la 6 miliarde euro. În condiţii comparabile (la curs valutar constant), variaţia a fost de plus 6%.

Grupul a înregistrat un profit net de 70 milioane euro în perioada de referinţă, faţă de câştigul de 84 milioane euro raportat pentru primele şase luni din 2013.

Operaţiunile Lafarge din România sunt propuse spre vânzare, în cadrul unui proces de fuziune cu grupul elveţian Holcim, prezent de asemenea pe piaţa locală.

Cei doi producători de materiale de construcţii au anunţat la 7 iulie o listă cu activele pe care intenţionează să le vândă pentru a obţine acordul autorităţilor de reglementare pentru fuziune, iar în ţări precum Germania, România şi Ungaria, Holcim şi Lafarge au ales să vândă în totalitate activele uneia dintre companii şi să le păstreze pe ale celeilalte.

Lafarge şi Holcim concurează pe piaţa românească cu grupul HeidelbergCement din Germania.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO