Companii

Dacia si Chevrolet, preferatele ardelenilor

24.03.2004, 00:00 19



Vanzarile de autovehicule pe piata din Transilvania au crescut in primele doua luni ale acestui an cu aproximativ 20% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Potrivit datelor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA), in cele 13 judete ale Transilvaniei s-au vandut 3.539 de autoturisme, de la inceputul anului, adica 43% din totalul vanzarilor la nivel national, fara a include in raport reprezentantele auto din municipiul Bucuresti.



Dacia continua sa fie favorita pe plan local cu 1.525 unitati vandute in ianuarie si februarie. In judetul Salaj, Dacia a fost singura marca achizitionata, pentru hunedoreni ea reprezinta 85% din totalul autoturismelor cumparate de la inceputul acestui an, iar in judetele Alba si Bistrita-Nasaud, cererea a depasit pragul de 50%. In ceea ce priveste marcile de import, in topul preferintelor se situeaza Chevrolet, cererea pentru aceasta marca crescand de aproape trei ori fata de anul precedent. Astfel, in Transilvania s-au vandut 38 de autoturisme, peste jumatate din totalul vanzarilor inregistrate anul trecut la nivel national.



Piata auto din Salaj si Bistrita-Nasaud inregistreaza cel mai slab volum al vanzarilor din Transilvania (mai putin de 100 de autoturisme vandute), iar judetele Timis si Cluj conduc in acelasi clasament cu 687, respectiv 562 de automobile.



Ardelenii nu sunt fani ai masinilor de lux. De exemplu, anul acesta s-a vandut o singura masina Chrysler al carei pret depaseste 21.000 de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO