Companii

Deficitul comercial a crescut cu 6% în primele opt luni, la 11,5 mld.euro, după scăderea exporturilor cu 15% şi a importurilor cu 11%

Deficitul comercial a crescut cu 6% în primele opt luni,...

Autor: Roxana Rosu

12.10.2020, 09:36 147

România a încheiat primele opt lui ale anului cu un deficit comercial de 11,5 miliade euro, cu 642 milioane euro peste nivelul din perioada similară din 2019 (+6%), după ce exporturile au scăzut cu 15,3%, în timp ce ritmul de reducere a importurilor a fost de 11,2%, a anunţat luni INS.

În total, România a exportat bunuri în valoare de 38,7 miliarde euro şi a importat de 50,2 miliarde euro.

În luna august, exporturile au însumat 4,6 miliarde euro, în scădere cu 8%, iar importurile 6,1 miliarde de euro, cu 3,9% mai mici decât în august 2019, rezultând un deficit de 1,51 miliarde euro, în creştere cu 11,2%.

În primele opt luni, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de maşini şi echipamente de transport (47,1% la export şi 36% la import) şi alte produse manufacturate (30,9% la export şi respectiv 30,2% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 s-au ridicat la 28 miliarde euro la expedieri şi de 36 milirde euro la introduceri, reprezentând 73% din total exporturi şi 73,2% din total importuri.

”Considerăm că intensificarea deficitului comercial cu bunuri în primele opt luni din 2020 a fost determinată de mix-ul relaxat (fără precedent) de politici economice şi aprecierea cursului real efectiv al RON (cu 0.9% an/an în medie), factori care au contrabalansat (cel puţin până în prezent) impactul incidenţei pandemiei. Pentru trimestrele următoare prognozăm ameliorarea contribuţiei exportului net la dinamica anuală a PIB, scenariu susţinut de o serie de factori: persistenţa la un nivel ridicat a ratei de economisire, pe fondul consecinţelor şocului indus de incidenţa pandemiei; perspectivele de depreciere pentru cursul real efectiv al RON; ameliorarea ofertei interne de bunuri şi servicii în ciclul post-pandemie”, a comentat Andrei Rădulescu, director Analiză Macroeconomică l Banca Transilvania

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO