Companii

Dupa directorul general, Zentiva pierde si presedintele CA

05.07.2009, 16:12 31

Alexander Cernak a demisionat din pozitia de presedinte al consiliului de administratie al producatorului de medicamente Zentiva SA (fostul Sicomed Bucuresti) a doua persoana care paraseste compania dupa ce saptamana trecuta directorul general, Dragos Damian, a renuntat la functia pe care o ocupa.

Cernak a preluat aceasta pozitie incepand cu 2007, iar mandatul sau era de patru ani, fiind si administrator al companiei. „Consiliul de Administratie al Zentiva SA urmeaza a se intruni pentru a alege un nou presedinte precum si in vederea numirii cu caracter provizoriu a unui nou administrator pana la intrunirea Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor care va desemna un administrator definitiv pentru o perioada egala cu pe-rioada de timp ramasa pana la expirarea mandatului vacant", se arata intr-un comunicat al companiei trimis BVB.
Zentiva Romania este parte a grupului farmaceutic francez Sanofi - Aventis, care a preluat compania ceha in primavara acestui an, in urma unei tranzactii internationale. Dupa primele trei luni ale acestui an, Sanofi se afla pe locul doi in topul celor mai mari jucatori din industria farmaceutica, insa preluarea Zentiva ii asigura suprematia in industrie.
In prezent, directorul general al Zentiva SA este Lars Ramneborn, al cincilea manager care preia operatiunile companiei in mai putin de trei ani, dupa Klaas Postema, Mariana Wencz, Jozef Belcik si Dragos Damian.
El lucreaza in cadrul Zentiva din februarie 2003, insa a activat si in cadrul unor grupuri precum AstraZeneca si GlaxoSmithKline.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO