Companii

easyJet intarzie sa zboare de pe Baneasa

11.10.2007, 15:09 19

Compania aeriana low-cost easyJet, care a introdus in 10 septembrie primul zbor pe piata locala, opereaza in continuare de pe aeroportul Otopeni din Capitala, desi urma sa se mute pe Baneasa in circa doua saptamani de la intrarea pe piata.
"Inca nu am ajuns la o intelegere din punct de vedere comercial cu Aeroportul Baneasa. De indata ce acest lucru va fi rezolvat, ne vom muta de pe aeroportul Otopeni", a spus Peter Voets, marketing manager easyJet pentru Austria, Elvetia si Europa de Est. Compania va introduce la sfarsitul lunii octombrie doua noi rute care vor face legatura intre Bucuresti si Londra, respectiv Madrid.
Initial, reprezentantii easyJet au spus ca motivul pentru care au operat de pe Otopeni si nu de pe Baneasa a fost lipsa asigurarii standardelor tehnice de zbor.
"Noi am lasat o comisie a easyJet sa vina pe aeroport si s-a constatat ca nu exista nicio problema majora cu pasarile. De fapt, neintelegerile cu cei de la esyJet vin din faptul ca ei vor un anumit program de zbor pe care noi nu putem sa il oferim", a spus Stefan Mladin, reprezentantul aeroportului Baneasa Aurel Vlaicu. Potrivit acestuia, intre ora 7 si 11 aeroportul este foarte plin si momentan nu mai pot fi introduse alte curse in acest orar. EasyJet opereaza zborul pe ruta Bucuresti-Milano la ora 10.30, adica in orarul de varf al aeroportului Baneasa, potrivit informatiilor de pe site-ul companei.
"Vom mai face un nou terminal de pasageri, dar deocamdata nu putem lasa oamenii sa se inghesuiasca pe aeroport", a adaugat Mladin.
Compania easyJet estimeaza ca va transporta 255.000 de pasageri in primul an de prezenta pe piata locala, in conditiile unui grad de ocupare de circa 80%. Reprezentantii easyJet adauga faptul ca pana in acest moment costurile suplimentare de operare pe Otopeni au fost suportate de companie.
"Pentru rezervarile deja facute nu este nicio majorare a preturilor determinata de operarea de pe Otopeni si nu de pe Baneasa. In ceea ce privesie noile rezervari, inca evaluam daca pretul biletelor va reflecta si taxele mai mari", a spus Voets. Recent, si reprezentantii Wizz Air au avut o neintelegere cu aeroportul Baneasa din cauza intarzierilor.
Aeroportul Baneasa si-a dublat de la an la an traficul, ca urmare a intrarii companiilor low-cost pe piata locala, ajungand anul trecut la 700.000 de pasageri. De pe Baneasa opereaza low-cost-urile Blue Air, Wizz Air, SkyEurope, MyAir si Germanwings.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO