Energie

Lecţia Greciei pentru România: Grecia este o ţară lipsită de resurse, dar avem soare şi vânt, iar acestea vor fi coloana vertebrală a unui nou sistem energetic. Devenim exportatori. Tinerii se întorc în ţară iar unul dintre motive este energia

Lecţia Greciei pentru România: Grecia este o ţară...

Autor: Roxana Petrescu

25.05.2024, 09:23 46481

Grecia a devenit a patra ţară la nivel global în ceea ce priveşte ponderea energiei solare şi eoliene în producţia de energie, iar până în 2028 va închide toate centralele de producţie de energie pe lignit pe măsură ce a accelerat investiţiile în regenerabile şi reţele, a spus Kyriakos Mitsotakis, primul ministru grec, într-o engleză impecabilă, în cadrul evenimentului Eurelectric, unul dintre cele mai puternice la nivel european, ţinut anul acesta la Atena.

“În 2015, credeam în fantezii populiste, eram pe marginea zonei Euro, aveam cea mai mică creştere economică, tinerii greci îşi căutau viitorul în alte părţi. Azi, rata de creştere de este dublă faţă de media UE, ne-am redus datoria publică mai mult decât orice altă ţară, ceea ce arată dedicarea faţă de disciplina financiară a Greciei. Grecii care au plecat din ţară încep să se întoarcă, iar energia este unul dintre sectoarele unde progresele noastre sunt vizibile”, a spus premierul elen.

Anul trecut, grupul elen PPC a cumpărat toate operaţiunile Enel din România, într-o tranzacţie de 1,2 miliarde de euro, devenind unul dintre cei mai puternici jucători din energia locală. Nicio companie românească din energie nu a avut o astfel de mişcare în regiune. Pentru următorii 3 ani, grecii au anunţat pentru România un plan de investiţii de 2,5 mld. euro în reţele şi 1,5 GW noi de capacitate.

“În 2019, ne-am luat angajamentul că Grecia îşi va închide centralele pe lignit până 2028, dar deja suntem înaintea acestui plan. Pe măsură ce am scos lignitul, am pus regenerabile. Grecia este a patra ţară la nivel global în ceea ce priveşte penetrarea producţiei de energie de vânt şi solar în total. Această creştere în regenerabile este parte a unui sistem mai amplu de transformare. În 2023 ne-am dublat investiţiile în reţele. Investim în staţii de pompare, în unităţi de stocare de mare capacitate. Managementul prudent al apei ne permite să echilibrăm reţeaua, dar şi să ne dezvoltăm. Grecia a fost o ţără lipsită de resurse, dar avem soare bun şi vânt puternic şi aceste resurse vor fi coloana vertebrală a unui sistem energetic diferit.”

Mai departe, premierul elen a mai precizat că zona de eolian offshore este strategică pentru viitorul energetic al Greciei. “Grecia va deveni exportator de energie. Grecia nu mai este copilul problem`, ci un contributor de politic` la nivel european. Singura grij` este s` nu devenim victimele propriului succes.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24