Companii

Executivii şcoliţi în Coca-Cola anunţă vânzări mai mari cu 25% pentru transportatorul edy

Autor: Bogdan Alecu

11.11.2010, 23:05 403

Compania edy International Spedition, parte a grupului edy şicel mai mare operator de transport rutier de marfă controlat deomul de afaceri Alin Popa, a înregistrat în primele nouă luni aleacestui an o creştere a veniturilor de peste 25% faţă de perioadasimilară a anului trecut, la aproximativ 49 mil. euro.

Anul trecut divizia de transport rutier a înregistrat o cifră deafaceri de 56 mil. euro, în scădere cu 25% faţă de 2008. Grupuledy, care include edy Logistics, edy International Spedition,Autocamion Service şi Diesel One, a atins anul trecut o cifră deafaceri de aproximativ 118 mil. euro, potrivit oficialilorcompaniei, în scădere cu aproximativ 20% faţă de 2008. Anul acestabugetul grupului este construit pe o creştere de 20%, la peste 141mil. euro.

În perioada ianuarie-septembrie, indicele EBITDA altransportatorului s-a ridicat la 12%, în scădere faţă de anultrecut, potrivit informaţiilor companiei. Astfel, profitul EBITDAal companiei a fost de aproape 5,9 mil. euro. În 2009, compania aînregistrat o pierdere netă de 2,1 mil. euro, potrivit datelor depe Ministerul de Finanţe.

"Creşterea preţului motorinei peste estimările iniţiale ne-audeterminat să mărim tarifele, la un nivel care să permităcontinuarea activităţii, industria de transport neputând absorbicreşterile constante ale preţului combustibilului şi costulfinanţării", a declarat Mircea Ţiplea, directorul financiar al edyGroup.

Mircea Ţiplea, 35 de ani, a fost în perioada 2003-2009 directorfinanciar al îmbuteliatorului Coca-Cola HBC România, iar anteriorel a mai lucrat în cadrul producătorului berii Bergenbier. Ţipleanu este singurul executiv de top din cadrul grupului edy care alucrat în Coca-Cola. Şi Florin Gontariu, actualul directoroperaţional al edy spedition, care a venit în companie în martie2008, a lucrat în Numico (Milupa), Heineken şi Coca-Cola.

170 de noi angajaţi

Numărul de angajaţi ai diviziei de transport rutier a Edy acrescut cu 10% în primele nouă luni, la peste 1.700 deangajaţi.

Creşterea numărului angajaţilor vine în contextul în care şiflota de camioane s-a extins anul acesta tot cu 10%, la mai mult de1.100 de unităţi, iar 35 de camioane din flota existentă au fostînlocuite cu altele noi.

Vânzările de camioane de peste 18 tone au înregistrat în primelenouă luni ale acestui an o creştere de peste 33%, potrivitstatisticilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor deAutomobile (APIA), la aproape 1.200 de unităţi.

Acesta este primul segment al pieţei auto locale care a revenitanul acesta pe creştere, pe o piaţă totală care scade cu aproape24%, fiind susţinut de companiile care efectuează activităţi deimport-export şi distribuţie, potrivit oficialilor Mercedes-BenzRomânia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO