Companii

Fostul sef al Rompetrol Petrochemicals isi face propria afacere

04.07.2006, 20:02 384

Florin Andrei, fostul director general al Rompetrol Petrochemicals, divizia de petrochimie a grupului Rompetrol, detinuta in proportie de 100% de catre Rompetrol Rafinare, intentioneaza sa-si infiinteze doua companii, proiecte greenfield, a caror valoare se ridica la aproximativ 60 de milioane de euro in urmatorii trei ani. Cele doua firme vor fi realizate in parteneriat cu doua firme straine, una din Elvetia si cealalta din Anglia.
"Proiectul va fi realizat prin finantare externa printr-o linie de credit obtinuta de la o banca din afara cu operatiuni in Romania", a declarat Florin Andrei. "Una dintre companii va desfasura operatiuni de comert cu materii prime pentru industria petrochimica, iar cealalta va fi cea mai mare companie de reciclare a maselor plastice", a mai precizat Andrei.
Fostul director al Rompetrol Petrochemicals a precizat ca se asteapta ca negocierile cu partile implicate sa se finalizeze pana in luna septembrie a acestui an.
El a spus ca in prezent se poarta discutii privind partipatia fiecarui partener la capitalul noilor companii. Andrei ar putea detine ponderea majoritara. Ambele companii vor avea acelasi actionar majoritar, pentru consolidarea rezultatelor financiare.
Noul director general al Rompetrol Petrochemicals este, de la 1 iunie, Dumitru Niculi. Acesta va detine si functia de presedinte al Consiliului de Administratie al companiei.
Niculi il inlocuieste pe Florin Andrei, care a demisionat, alegand sa isi dezvolte propria afacere.
Rompetrol Petrochemicals a anuntat recent incheierea unui contract de livrare pe 14 ani cu gigantul american Dow Chemicals.
Contractul a fost timp de un an si opt luni subiectul negocierilor intre cele doua parti implicate. Semnarea acestui contract in luna aprilie sta la baza planului de dezvoltare al companiei care potrivit reprezentantilor sai ar urma sa atinga in urmatorii cinci ani o cifra de afaceri de un miliard de dolari (aproximativ 835 de milioane de euro).
Pentru a-si atinge acest obiectiv, grupul Rompetrol va investi in urmatorii trei ani 400 - 450 milioane de dolari (335 - 375 mil. euro), din care 20% vor fi asigurate din surse proprii, iar restul din imprumuturi atrase pe termen lung. Divizia de petrochimie va contribui semnificativ la cresterea afacerilor Rompetrol Rafinare, principala companie a grupului Rompetrol, care opereaza rafinaria Petromidia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO