Companii

GE: investim si sustinem intrarea Romaniei in UE

28.04.2004, 00:00 13



Nani Beccalli, presedintele celei mai mari companii din lume - General Electric (GE) pentru Europa, a anuntat saptamana trecuta la Bruxelles ca grupul american intentioneaza sa mareasca valoarea investitiilor sale in Romania si ca sprijina integrarea tarii in Uniunea Europeana.



"GE intentioneaza sa isi intensifice investitiile in Europa de Est, atat in Ungaria - care va deveni memba a Uniunii Europene cat si in Romania, Rusia si Turcia", a declarat Beccalli, preluat de agentia internationala de stiri Bloomberg.



Becalli nu a dorit sa precizeze ce valoare vor avea investitiile.



Seful operatiunilor GE a opinat de asemenea ca Romania si Bulgaria au nevoie de incurajare si suport pentru a se pregati de aderare.



Aderare pe care GE nu o sprijina totusi numai din prietenie, grupul american fiind, alaturi de companii europene precum Alstom sau Siemens, unul dintre potentialii beneficieri indirecti ai fondurilor europene destinate modernizarii infrastructurii din Romania sau Bulgaria.



GE este cel mai mare producator mondial de echipamente pentru energie electrica, motoare pentru avioane si printre lideri in productia de locomotive, echipamente medicale sau materiale din plastic.



Adica sectoare care vor creste in Romania urmare a fondurilor europene sau programelor statului roman (de miliarde de dolari) directionate spre modernizarea infrastructurii.



"Ne asteptam sa vindem mai mult echipament pentru industria aeronautica, transporturi sau sanatate pentru a moderniza aceste tari", a precizat Beccalli.



Numit sef al operatiunilor GE pentru Europa in 2002, Beccalli a vizitat pana acum de doua ori Romania (de unde sunt coordonate activitatile GE pentru Balcani).



Oficialul GE a afirmat cu ambele ocazii ca grupul american intentioneaza sa isi mareasca prezenta in Romania atat ca investitor, cat si ca furnizor sau contractor.



Pana acum, desi a investit peste 1 miliard de dolari in Europa Centrala si de Est, in special in Ungaria, gigantul american a evitat sa se implice prea mult in Romania pri investitii.



GE a fost in urma cu cativa ani actionar majoritar al Banc Post (acum detine o pozitie minoritara) iar in prezent detine o societate mixta in parteneriat cu Turbomecanica Bucuresti.



Investitia in societatea mixta a fost de 10 milioane de dolari, iar obiectul de activitate al acesteia este productia de combustoare destinate motoarelor de aeronave.



Grupul american, care are vanzari de 30,5 miliarde dolari pe Europa, este unul din principalii furnizori de echipamente destinate transportului si productiei energiei electrice pentru companiile romanesti de profil.



Beccalli a anuntat de altfel ca prioritate pentru Romania participarea la proiectele de imbunatatire a infrastructurii (energie, transporturi, echipamente medicale).



GE pare hotarata astfel sa concureze puternic grupurile europene care au un istoric mai vechi in domeniu pe piata romaneasca: ABB, Siemens sau Alstom.



Felia proiectelor de modernizare a infrastructurii este foarte mare in Romania. Numai in domeniul energetic se estimeaza ca vor fi necesare investitii de 5 - 6 miliarde de dolari in anii urmatori.
laurentiu.ispir@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO