Companii

Gelu Minea a plecat din grupul Aaylex, unde era director general, pentru a-şi porni propriul business de consultanţă în industria cărnii. Gelu Minea a fost director general al Aaylex (Coco Rico) din octombrie 2020 până la mijlocul acestui an

Gelu Minea a plecat din grupul Aaylex, unde era director general, pentru a-şi porni propriul business de consultanţă în industria cărnii. Gelu Minea a fost director general al Aaylex (Coco Rico) din octombrie 2020 până la mijlocul acestui an

Gelu Minea, fondatorul Rormin Imob: Am trecut prin criza financiară în 2008-2009, apoi am avut parte de epidemia de pestă porcină africană în cadrul Smithfield, iar după aceea am trecut prin pandemia de COVID-19 la Aaylex, care a însemnat reconfigurarea strategiei comerciale, pentru că o vreme exporturile au picat. Am învăţat ce înseamnă provocările, iar acum îmi doresc să îi ajut pe antreprenorii români să înveţe să crească, pentru că au potenţial.

Autor: Florentina Niţu

28.07.2021, 18:00 309

Gelu Minea, un executiv cu o experienţă de peste zece ani în industria cărnii proapete şi opt ani în industria procesării cărnii, unde a ocupat poziţii importante, precum director general, în cadrul unora dintre cei mai mari jucători din piaţă, şi-a înfiinţat propriul business de consultanţă în industria cărnii. De asemenea, el se va ocupa şi de subînchirieri în domeniul imobiliar.

„Mă gândeam de ceva vreme să fac pasul spre antreprenoriat, iar acum a fost momentul potrivit. Am acumulat suficientă experienţă şi contacte şi de acum mă voi ocupa de consultanţă pentru vânzarea de carne proaspătă şi congelată, dar şi de consultanţă operaţională şi logistică. Practic, ofer o soluţie completă, de la negociere până la livrare, managementul sortimentaţiei şi împachetării optime pentru toate canalele de vânzare, atât IKA, cât şi consumatori finali, revânzători sau HoReCa, căci am observat că asta nu există. O parte din business va fi şi de subînchirieri în domeniul imobiliar”, a spus pentru ZF Gelu Minea, fondatorul Rormin Imob.

 
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO