Companii

Howard Johnson se pregateste sa majoreze tarifele

21.12.2004, 00:00 17

Howard Johnson, cel mai nou hotel de cinci stele deschis pe piata capitalei, si-a fixat ca obiectiv pentru 2005 o cifra de afaceri de 9 milioane de euro, in conditiile in care va fi operata si o crestere a tarifelor, a spus Antoni Kuhnen, director general al hotelului.
Anul acesta, hotelul va raporta o cifra de afaceri de peste 6 milioane de euro, usor mai mare decat obiectivul fixat la deschidere.
"Anul acesta vom avea o cifra de afaceri de peste 6 milioane de euro, iar pentru 2005, ne-am propus un obiectiv de circa 9 milioane de euro, in conditiile in care si tarifele vor creste cu circa 10-15%. In primul an hotelul a functionat cu tarife speciale, mai mici, iar de anul viitor vom introduce tarifele normale", a spus Kuhnen. Gradul de ocupare mediu a fost de circa 60%.
Howard Johnson este fostul hotel Dorobanti renovat in urma unor investitii de circa 30 de milioane de dolari. Acesta este si singurul hotel de cinci stele decorat in stil minimalist (curent la moda in design, inspirat din cultura japoneza si caracterizat prin forme regulate, fara multe ornamente).
Brandul Howard Johnson apartine grupului Cendant, cel mai mare francizor din domeniul turistic, care grupeaza peste 5.600 de hoteluri in toata lumea.
 Hotelul din Bucuresti are o capacitate de cazare de 285 de camere si apartamente, la care se adauga restaurante, baruri, centre de conferinte cu o capacitate totala de peste 1.000 de locuri, un club de sanatate si o parcare subterana pazita, pe doua nivele.
Hotelul este inclus la categoria de cinci stele, iar tariful pentru o noapte de cazare la Howard Johnson Grand Plaza incepe de la 150 de euro, in perioada de sezon.
Proprietarul hotelului Howard Johnson Grand Plaza din Bucuresti este societatea Grand Plaza Hotel SA, care utilizeaza marca in baza unui contract de franciza. Actionarii companiei, persoane fizice romane, sunt aceiasi cu ai companiei Parc Hotel SA, care detine hotelurile Parc si Turist din Bucuresti.
Dintre acestea, Turist este inchis pentru investitii de renovare, urmand sa fie inclus tot in lantul Howard Johnson, iar Hotelul Parc se afla deja in reteaua Best Western.
Lantul Howard Johnson a anuntat ca urmareste dezvoltarea unei retele de franciza in Romania si afilierea a inca opt hoteluri in urmatorii sase ani. Romania este prima si singura tara din Sud-Estul Europei unde a fost vanduta o licenta Howard Johnson, iar lantul urmareste mai intai sa-si consolideze pozitia pe piata romaneasca, dupa care va aborda si alte tari vecine.
Kuhnen spune ca in ceea ce priveste hotelul Howard Johnson nu vor mai avea loc investitii in 2005. "Pentru 2005 ma astept la o accelerare a ritmului de crestere pentru piata hoteliera precum si a concurentei. Deja sunt in derulare multe proiecte noi de investitii hoteliere care urmeaza sa fie inaugurate in 2005", a mai spus Kuhnen.
Piata hoteliera din Bucuresti a cunoscut un reviriment anul acesta dupa un an 2003 mai slab din cauza evenimentelor externe precum razboiul din Irak sau epidemia de SARS.
Potrivit estimarilor lui Kuhnen, hotelul va incepe sa genereze profit dupa sase ani.
In afara de Howard Johnson, cele mai importante hoteluri de cinci stele din capitala sunt J.W. Marriott, Athenee Palace Hilton, Crowne Plaza si Intercontinental. Athenee Palace Hilton, situat in centrul capitalei, a fost scos la vanzare de catre actionari.
georgiana.stavarache@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO