Companii

In America a fost declansat razboiul hartiei igienice

25.01.2001, 00:00 37



Hartia igienica nu este un produs usor de vandut. Toate produsele arata la fel, oamenii se jeneaza sa vorbeasca despre ele, iar daca producatorii nu modifica preturile, vanzarile cresc doar in acelasi ritm cu cresterea populatiei.

Dar in spatele rolelor de hartie alba stau tot felul de inovatii tehnologice, care au dus la schimbari in notiunile de curatenie si decenta. Rezultatul? O concurenta acerba.



Al doilea mare producator de hartie igienica din Statele Unite, Kimberly-Clark Corp., a anuntat saptamana trecuta ca va scoate la vanzare primul sul de hartie "preumezita", care se foloseste ca o rola obisnuita doar ca e umeda, informeaza The Wall Street Journal.

Compania, producatorul hartiei igienice Cottonelle si al servetelelor Kleenex, afirma ca a cheltuit in ultimii trei ani peste 100 de milioane de dolari pentru aceasta inventie, care va fi lansata pe piata sub numele Cotonelle Fresh Rollwipes. Kimberly-Clark spera sa vanda peste 150 de milioane de bucati numai in primul an, un obiectiv pe care nu multe produse noi il pot atinge.

Acest produs este alcatuit de fapt din servetele pentru copii care sunt infasurate pe o rola, in loc de a fi inchise intr-o cutie. Firma americana si-a protejat inventia cu nu mai putin de 30 de brevete.

Produsul, care va fi lansat pe piata Statelor Unite in mai, este ultimul racnet in lupta pentru suprematie in industria produselor pentru uz casnic.

Kimberly-Clark este cel de-al doilea producator de hartie igienica din SUA, cu o cota de 24% dintr-o piata cifrata la aproape 4,5 miliarde de dolari.

Liderul in domeniu este firma Procter & Gamble, producatorul marcii Charmin, care detine o cota de piata de 29%, potrivit analizei facute de institutul de cercetare a pietei Information Resources Inc. (IRI).

Ambele companii au avut de invatat o lectie de marketing de la firma Wal-Mart Stores Inc., care isi vinde propria marca in materie-White Cloud, o fosta marca a Procter & Gamble- care a decis sa se concentreze pe un singur produs dem succes din aceasta gama, Charmin.

Unele din cele 3.000 de magazine Wal-Mart au facut un experiment, oferind clientilor posibilitatea de a atinge diverse tipuri de hartie igienica, comparand calitatile acestora.

Aceasta idee a impulsionat semnificativ vanzarile White Cloud, afirma William Steele, analist la Bank of America Securities.

Desi detine o cota de piata mai mica de 1%, vanzarile White Cloud au crescut cu 83% fata de anul trecut, comparativ cu cresterea P&G de numai 8,5% si cea a Kimberly-Clark de 14,3%, potrivit IRI.

Ce reactie au insa competitorii? Terry Loftus, purtatorul de cuvant al Procter & Gamble, afirma ca firma a cercetat optiunea unui astfel de produs si a descoperit ca o hartie igienica uniform umezita nu ar fi pe placul consumatorilor, pentru ca fiecare prefera un nivel diferit de umiditate.

Purtatorul de cuvant a refuzat sa comenteze posibilitatea ca P&G sa dezvolteze un produs similar, afirmand ca are "numeroase alte tehnologii pe teava". In ceea ce priveste noul produs al companiei Kimberly-Clark, Loftus a afirmat ca il vom analiza imediat ce va fi disponibil pe piata".

Kimberly-Clark este de fapt in fata unei adevarate provocari de marketing, avand in vedere ca Rollwipes reprezinta o noua abordare a productiei de hartie igienica.

De unde a venit insa ideea produslui? Conducerea firmei texane afirma ca rezultatele cercetarilor desfasurate in ultimul timp au demonstrat ca tot mai multi adulti cumpara si folosesc pe furis servetele pentru copii, atat la baie, cat si pentru stergerea mainilor.

Firma a scos deja pe piata o versiune de servetele pentru adulti, Cottonelle Personal Wipes. De fapt, Kimberly-Clark spune ca o treime din consumatorii de servetele umede sunt adulti.

Noul produs arata ca o rola normala de hartie, dar are nevoie de un dispozitiv special de fixare. De fapt in dispozitiv se gasesc doua role, una uscata si una umeda, care este acoperita de o folie de plastic pentru mentinerea umiditatii, astfel incat toate preferintele sa fie satisfacute.

Produsul nu va fi ieftin: un "starter kit" compus din acest dispozitiv si 4 role va costa 8,99 $, iar un pachet de realimentare, respectiv alte 4 suluri va costa 3,99 $ (in bani romanesti, ar insemna 26.000 de lei platiti pentru un singur sul de hartie igienica).

Un purtator de cuvant al P&G, firma rivala, s-a declarat chiar "sceptic" in ceea ce priveste succesul de piata al hartiei igienice "umede", deoarece considera ca pretul este exagerat in raport cu ceea ce primeste consumatorul.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO