Companii

In confectii, magazinele proprii sunt doar pentru cei mari

20.05.2003, 00:00 60

Prinse in "ghearele" lohn-ului, pe baza caruia stiu ca nu o vor putea duce la nesfarsit, companiile romanesti de confectii incearca sa gaseasca metode de supravietuire pe propriile picioare: vanzarea produselor sub marci proprii sau - in cazul altora mai indraznete- investitii in magazine. Cat de rentabila este insa o asemenea investitie?       
De la inceputul acestui an mai multe companii mari care activeaza in domeniul confectiilor au anuntat ca tinta lor este dezvoltarea retelei de magazine proprii.
Astfel societatea timisoreana producatoare de confectii ModaTim, detinatoarea marcii Chic & Cher, si-a deschis patru magazine proprii (doua la Timisoara si cate unul la Bucuresti si Constanta). Compania isi vindea deja marca pe piata, dar prin alte magazine.
"In urmatoarea perioada de timp vom continua sa deschidem magazine proprii in marile orase ale tarii - Cluj, Arad, Oradea sau Sibiu", a declarat Ovidiu Sandor, directorul general al companiei.
De asemenea, firma Pasmatex si-a stabilit ca tinta crearea unei retele de magazine care sa acopere toate orasele mari din tara. Compania detine in prezent doua magazine, in Timisoara si Bucuresti, ultimul fiind deschis la inceputul acestui an. Produsele care se comercializeaza in aceste doua locatii sunt articolele vestimentare create de casa de moda a companiei sub marca Mary's Style.
"tinta noastra este sa acoperim toate orasele mari din tara, dar, deocamdata, suntem preocupati sa consolidam pozitia magazinelor existente si apoi sa ne extindem", a spus Maria Grapini, directorul general al Pasmatex.
Un caz mai aparte il reprezinta insa compania clujeaza Jolidon. Dupa ce si-a dezvoltat o retea de 16 magazine in tara, managementul companiei a decis ca anul acesta sa duca o "campanie de cucerire" a pietelor externe. "tinta pentru acest an este ca numarul magazinelor din strainatate sa ajunga la zece, dar atingerea acestui obiectiv depinde in cea ce mai mare masura de semnalele pe care le va transmite piata de profil", a spus Marius Racasan, directorul de marketing al companiei. Jolidon are deja trei magazine in Ungaria, unul in Italia si o reprezentanta in Franta.
Cu toate acestea, deschiderea unui magazin propriu sau dezvoltarea unei retele de magazine nu este un pas pe care il poate face orice producator de confectii.
"Deschiderea unui magazin propriu se justifica in cazul marilor producatori si al creatorilor de moda care la 3-4 luni isi schimba colectiile. Pentru cei care produc in serie, acest lucru este foarte costisitor, iar cheltuiala nu se justifica. Din cele circa 9.000 de fabrici de confectii care exista in acest moment in Romania, numai 10 - 15% isi pot permite sa-si deschida un magazin propriu", explica Aurelientiu Popescu, presedintele executiv al Federatiei Patronale din Industria Usoara - FEPAIUS.
El spune ca Romania nu este o exceptie in acest sens si ca la fel stau lucrurile si pe plan mondial.
"In lume, magazine proprii isi deschid companiile puternice, precum si cele care produc pentru un segment de piata cu venituri mari, cum ar fi Mark's & Spencer. De altfel, acum incep sa se dezvolte si alte modalitati prin care iti poti vinde un produs, cum ar fi comertul electronic sau vanzarea dupa catalog. Un astfel de sistem determina scurtarea lantului de distributie si micsorarea adaosurilor comerciale", a mai spus Popescu.
In aceste conditii, pentru 85% din producatorii de confectii viitorul in distributia si comercializarea produselor este colaborarea cu supermarketurile sau cu marile centrele comerciale. "Aici este un comert civilizat, iar eu, in postura de cumparator, am posibilitatea ca intr-un singur loc sa vad mai multe marci, si, daca nu sunt fidel unei marci anume, am posibilitatea de a alege. Pe cand, daca un magazin este pe Magheru si altul la Unirea, este mai greu sa trec in revista mai multe marci. Viitorul este al desfacerii prin lanturi de supermarketuri", a mai spus Popescu.
Exista insa si reversul medaliei.
"Firmele mari isi pot permite sa aiba propriile magazine. Ceilalti insa nu au siguranta desfacerii produselor in conditiile in care deocamdata nu exista retele de distributie care sa ofere conditii posibil de suportat. Marile retele precum Metro, Cora sau Selgros au tot felul de taxe (cum ar fi taxa de raft) pe care trebuie sa le patesti si atunci, tot ce adaugi iti greveaza asupra pretului si a profitului", a spus Maria Grapini, presedintele FEPAIUS si directorul general al companiei Pasmatex. miruna.lebedencu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO