Companii

Jurnalul celei de-a doua zile de oprire la Arpechim

31.05.2007, 18:40 17

Oprirea rafinariei Arpechim ar necesita o perioada mai lunga decat termenul de realizare a investitiei de mediu si ar avea efecte sociale, in principal, si economice, a declarat premierul Calin Popescu-Tariceanu. El a aratat ca a discutat marti cu ministrii mediului si economiei care au avertizat compania Petrom, proprietarul Arpechim, sa isi puna in conformitate instalatiile in cel mai scurt timp posibil.
Tariceanu a amintit ca nu se poate vorbi de o lipsa de capacitate financiara a Petrom pentru realizarea investitiilor de mediu.
"Nu stiu care sunt motivele, am sa ma informez si o sa primesc un raport in aceasta chestiune. Ei au obligatia de conformare la standardele si la conditiile de protectie a mediului, lucru de la care nu putem face niciun fel de rabat. Datorita elementelor de ordin social si tehnic, daca am demara procesul de oprire a rafinariei ar dura mai mult decat investitia de punere in conformitate pe mediu. Si atunci nu facem decat sa incasam, sa inregistram consecintele sociale, in primul rand, si economice", a spus Tariceanu.
Sindicatele au avertizat ieri asupra efectului social si economic pe care l-ar putea avea inchiderea Arpechim asupra SC Oltchim SA si a altor unitati valcene, solicitand ca masurile impuse de protectia mediului sa se realizeze in paralel cu continuarea activitatii. Potrivit Confederatiei Nationale Sidicale Cartel Alfa si Federatiei Sindicatelor Libere din Chimie si Petrochimie, oprirea instalatiilor Arpechim Pitesti determina consecinte sociale si economice extrem de grave, cum ar fi disponibilizarea a 3.000 de salariati din SC Oltchim si a altor 7.000 de salariati din societati comerciale valcene care sunt legati de activitatea Oltchim, reducerea cifrei de afaceri a SC Oltchim cu 30 de milioane de euro/luna, nerealizarea a 40 la suta din productia fizica a judetului Valcea si imposibilitatea finalizarii investitiilor si neonorarea contractelor.
Oficialii Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile se vor intalni azi cu reprezentanti ai companiei Petrom, pentru a gasi o solutie pentru continuarea activitatii de petrochimie la rafinaria Arpechim, astfel incat sa fie asigurata materia prima pentru combinatul Oltchim Ramnicu Valcea, potrivit presedintelui Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Teodor Atanasiu, citat de Mediafax.
Ministrul economiei, Varujan Vosganian, a declarat ieri ca nu stie de ce autoritatile din domeniul mediului au decis sa inceapa procedurile de inchidere a Arpechim, aratand ca optiunea statului este ca rafinaria sa functioneze. "Nu stiu din ce motive Agentia de Mediu a decis inceperea procedurilor de inchidere a Arpechim. Nu a fost o problema de bani, ci de etapizare a investitiilor", a spus Vosganian. El a adaugat ca atat ministerul pe care il conduce, cat si AVAS, actionar minoritar la Petrom, proprietarul rafinariei, vor ca rafinaria sa continue sa functioneze.
"Aceasta este optiunea ferma a ministerului, care este impartasita si de AVAS", a afirmat Vosganian.
Compania Oltchim Ramnicu Valcea este interesata sa cumpere integral rafinaria Arpechim, detinuta de Petrom, atat partea de petrochimie, cat si activitatile de rafinare de pe platforma, a declarat presedintele Consiliului de Administratie al combinatului chimic, Constantin Roibu.
"Suntem dispusi sa platim valoarea de piata a Arpechim", a afirmat Roibu. El nu a precizat care este valoarea de piata a rafinariei si nici sursele de finantare a posibilei achizitii.
Potrivit acestuia, reprezentantii Oltchim au avut mai multe runde de discutii cu conducerea Petrom pe tema preluarii Arpechim, iar negocierile vor continua la 7 iunie.
Atanasiu a declarat ca Oltchim nu dispune de fondurile necesare preluarii rafinariei Arpechim, o tranzactie fiind posibila numai daca firma va gasi un partener interesat de partea de rafinare.
"As fi bucuros ca Oltchim sa aiba asemenea fonduri, dar ma indoiesc. Suntem interesati de asigurarea materiei prime pentru combinat, asa ca ne dorim partea de petrochimie de la Arpechim", a afirmat Atanasiu, citat de Mediafax.
"De la dorinta la putinta este insa cale lunga", a spus Atanasiu referitor la intentia Oltchim de a prelua Arpechim.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO