Companii

Kazar îşi face intrarea pe piaţa locală cu un magazin de pantofi în Promenada

Kazar îşi face intrarea pe piaţa locală cu un magazin...

Autor: Cristina Roşca

25.11.2013, 00:05 1825
Retailerul polonez de încălţăminte Kazar va deschide primul său magazin din România în Promenada Mall, centrul comercial inaugurat în urmă cu circa o lună în cartierul Floreasca din Capitală. Noua unitate urmează a fi deschisă în această lună, potrivit site-ului companiei poloneze, lansată pe piaţă în urmă cu circa două decenii.
 
România devine astfel prima piaţă externă pentru brandul care deţine o reţea de circa 50 de magazine în Polonia.
 
În mallul Promenada brandul polonez urmează a se bate cu branduri locale precum Musette sau Denis Shoes, dar şi cu nume străine precum Deichmann sau Ecco.
 
Kazar intră astfel pe piaţa de încălţăminte din România, estimată la 3,4 mld. lei (760 mil. euro) în acest an, în stagnare faţă de anul anterior. Piaţa este însă aşteptată să crească în următorii ani şi să ajungă la 3,63 mld. lei în 2017, potrivit datelor companiei de cercetare de piaţă Euromonitor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO