Companii

Licitaţia CFR Marfă: Guvernul vrea să reducă suma garanţiei şi taxei de participare

Licitaţia CFR Marfă: Guvernul vrea să reducă suma garanţiei şi taxei de participare

Autor: Thomas Dinca

01.10.2012, 14:38 347

Condiţiile legate de cuantumul garanţiei şi al taxei de participare percepute la licitaţia de privatizare a CFR Marfă au fost introduse într-un nou proiect al strategiei de vânzare a companiei, datat 24 septembrie, care diferă substanţial de forma lansată în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Transporturilor la 11 septembrie, în ceea ce priveşte cele două condiţii.

Guvernul intenţionează să vândă prin licitaţie cu strigare un pachet de acţiuni reprezentând 100% din capitalul social al CFR Marfă, precum şi pachetul care va fi deţinut de stat în urma conversiei datoriilor societăţii în acţiuni şi cel rezultat în urma compensării datoriilor CFR Marfă către CFR S.A.

În proiectul de strategie aflat încă pe site-ul ministerului de resort este prevăzut că garanţia de participare la licitaţie care va fi impusă investitorilor interesaţi va reprezenta 20 % din valoarea nominală a pachetului de acţiuni scos la vânzare (52,7 milioane lei), iar taxa de participare la licitaţie pentru fiecare investitor/grup de investitori se va ridica la 5% (13,1 milioane lei, respectiv 2,9 milioane euro) din valoarea nominală a pachetului de acţiuni. Valoarea nominală a întregului pachet de acţiuni deţinut de stat la CFR Marfă şi oferit spre vânzare se cifrează la 263,9 milioane lei.

Aceste condiţii au fost însă modificate în scădere drastică, iar noul proiect al strategiei de privatizare a CFR Marfă, obţinut de MEDIAFAX, impune o garanţie de participare cuprinsă între 3% şi 20% din valoarea nominală a pachetului de acţiuni şi o taxă de participare în sumă fixă de doar 20.000 euro.

O procedură similară a fost efectuată de Guvern şi în cazul licitaţiei pentru Oltchim, unde cuantumul garanţiei de participare a fost redus în două săptămâni de la 34,4 milioane lei, valoare similară capitalului social, la 564.303 lei, iar taxa de participare la licitaţie a fost fixată la doar 5.456 lei.

Pentru a fi admis la licitaţia CFR Marfă, investitorul va fi obligat să prezinte dovada că deţine resursele financiare şi organizatorice necesare pentru a-şi îndeplini obligaţiile individuale pe parcursul procesului de privatizare şi postprivatizare.

Stadiul privatizării CFR Marfă a fost analizat în şedinţa de săptămâna trecută a Guvernului, la final anunţându-se că proiectul hotărârii de aprobare a strategiei se află încă în proces de avizare şi urmează să fie transmis în final, după analizarea eventualelor observaţii, şi Ministerului Justiţiei, "în formă refăcută".

Iniţial, ministrul de resort anunţase că strategia de privatizare a CFR Marfă va fi aprobată în şedinţa Guvernului din 26 septembrie.

Ministerul a anunţat că îşi asumă privatizarea CFR Marfă până în luna decembrie, obiectiv care va fi atins şi în cazul celui mai pesimist scenariu.

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat, până la această dată contractul nefiind însă semnat.

Diaconescu a declarat că este interesat şi de preluarea CFR Marfă şi a altor companii de stat.

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au declarat însă că Dan Diaconescu nu va putea participa la privatizarea CFR Marfă, ca persoană fizică, ci doar asociat cu firme sau fonduri de investiţii, care să îndeplinească criteriile impuse de Ministerul Transporturilor referitoare la capacitatea financiară sau operaţională.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO