Companii

Obiectivul noului sef al Franke: vanzari de 16 milioane de euro, similare cu 2008

Obiectivul noului sef al Franke: vanzari de 16 milioane de euro, similare cu 2008

Florin Porojan a preluat conducerea companiei in luna aprilie, dupa plecarea fostului director general, Valeriu Cobaschi. Anterior, Porojan a lucrat in companii precum Wrigley Romania, LARO Distribution si Electrolux Romania

13.05.2009, 13:49 218

"In 2008 Franke a incheiat cu vanzari de 15,6 - 15,7 milioane de euro in Romania. Pentru acest an obiectivul de business este consolidarea relatiei cu consumatorii nostri si vanzari similare cu cele de anul trecut", a explicat Florin Porojan, directorul general al Franke.

Porojan a preluat conducerea companiei in luna aprilie, dupa plecarea fostului director general, Valeriu Cobaschi. Anterior, Porojan a lucrat in companii precum Wrigley Romania, LARO Distribution si Electrolux Romania. Franke Romania, parte a diviziei Kitchen Systems a corporatiei Franke Holding Elvetia, este prezenta in Romania din 1998 si realizeaza si activitati de export pentru Moldova si Serbia.
Franke estima in 2008 o cifra de afaceri de aproape 17 milioane de euro, dar, potrivit lui Porojan, scaderea vanzarilor din sectorul electrocasnicelor in ultima parte a anului a afectat rezultatul final.
 
"Clientii nostri au in continuare lichiditati"
"Franke este pozitionata intr-o nisa mai protejata fata de scaderile generale din intreaga piata a electrocasnicelor. Este vorba de sectorul electrocasnicelor incorporabile, unde clientul are un profil specific, iar serviciile de consiliere si postvanzare sunt mult mai importante in procesul de achizitie. Acesti clienti au in continuare lichiditati", a spus Porojan.
Vanzarile din sectorul electrocasnicelor s-au redus cu circa 20% incepand cu luna noiembrie a anului trecut, mentinandu-se pana la finalul primului trimestru din 2009. Majoritatea producatorilor si retailerilor din piata locala estimeaza ca vanzarile vor reveni in a doua parte a anului, urmand sa compenseze partial volumele scazute de vanzari din primul semestru.
"Vad o scadere de cel putin 10% in piata electrocasnicelor. In cazul produselor albe (frigidere, masini de spalat - n. red.), vanzarile vor fi mai mici de 500 de milioane de euro", a spus Porojan.
Valoarea pietei de electronice si electro-casnice a fost estimata anul trecut la 1,1 miliarde de euro, incluzand si sectorul IT, pentru 2009 fiind prognozata o reducere de ansamblu de circa 10%.
 
Imobiliarele au facut din electrocasnice "industria vedeta" a ultimilor ani
"Piata de electrocasnice a fost industria vedeta a a ultimilor ani datorita dezvoltarii sectorului imobiliar in cea mai mare parte. Este firesc ca stagnarea acestei piete sa ne influenteze vanzarile", a spus Porojan.
Distributia la nivel national este realizata prin magazinele producatorilor si importatorilor de mobila, magazine specializate in decoratiuni interioare si printr-o retea de 30 de showroom-uri. Compania a incheiat parteneriate si cu dezvoltatori imobiliari, gama de produse fiind promovata si in apartamentele showroom.
"Achizitia se face in urma analizei produselor impreuna cu un consultant in showroom. Clientul stie ce urmareste sa achizitioneze si este mult mai educat in aceasta privinta decat in urma cu 3-4 ani. La acest lucru am contribuit atat noi, cat si nevoia lor de a se informa", a spus Porojan.
Franke Romania concureaza pe piata locala cu branduri de electrocasnice incorporabile precum Teka sau Blanco, dar si cu produsele de nisa ale unor branduri precum Electrolux, AEG sau Indesit.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO