Companii

Omul contra pilulei : Domnul Cialis in lupta cu ... Cialis

13.02.2003, 00:00 86

Abia lansat Cialis, noul medicament care isi va disputa o piata de miliarde de dolari cu celebra Viagra are deja un efect secundar: migrenele pe care i le provoaci lui Briton Russell Cialis. Acesta este nemultumit ca cea mai recenta pilula anti-impotenta ii poarta numele si exercita presiuni pentru a obtine schimbarea denumirii.
Sextuagenarul director de relatii publice si familia sa sunt iritati de ideea ca numele lor va fi legat de un medicament care stimuleaza libidoul masculin, mai ales ca au fost ridiculizati de nenumarate ori de cand producatorul farmaceutic american Eli Lilly a decis sa-l numeasca Cialis., comenteaza Reuters.
"Imaginati-va cum s-ar simti Dl. Viagra daca ar exista. Ar fi tinta tuturor ironiilor", este de parere Cialis. "Daca cineva spune Viagra, toata lumea izbucneste in hohote. Exista o multime de comentarii vulgare si jenante, care se vor repeta acum, cu lansarea Cialis".

David si Goliat
De aproape doi ani, familia nemultumita solicita companiei Eli Lilly si firmei de biotehnologie Icos sa gaseasca un alt apelativ pentru pilulele galbene, dar prima lansare oficiala a medicamentului, care a avut loc in Marea Britanie printr-o conferinta de 24 de ore - durata de eficacitate a medicamentului - le-a spulberat toate sperantele si i-a determinat sa ia in calcul posibilitatea de a intenta o actiune in justitie.
"Speram fara speranta ca vor renunta la nume, insa acum ei merg inainte in ciuda protestelor noastre", spune Cialis.
Partea britanica a familiei, ai carei membri locuiesc in Irlanda, Franta, Canada si Tasmania, a vorbit cu avocatii si tine reuniuni de familie pentru a stabili pasii urmatori. Partile au schimbat nenumarate scrisori de cand directorul de relatii publice a aflat dintr-un articol de ziar ca rivalul Viagra ii va imprumuta numele.
Neanduiosata, Eli Lilly sustine ca nu a incalcat nici un brevet de inventie, deoarece numele nu a fost inregistrat ca atare. Cialis lucreaza in relatii publice, nu in industria farmaceutica, asa incat nu exista conflict de interese, potrivit companiei.
"Este o coincidenta nefericita ca familia are acelasi nume. Cand am auzit de acest lucru, am cautat alte denumiri, dar nu am gasit o optiune viabila. Nu exista baze de date mondiale cu nume, asa incat sa te poti asigura ca un produs nu are acelasi nume cu al unei persoane. Date fiind toate acestea, am decis ca cea mai buna cale este de a-i pastra denumirea actuala", a declarat Robert Brown, directorul de marketing care se ocupa de Cialis in cadrul Eli Lilly.
Russell Cialis crede, insa, ca nu este vorba de brevete, marci sau legi, ci de o problema din domeniul drepturilor omului. Compania sa de relatii publice ii poarta numele, iar fiica sa - consilier de marketing - si un artist inrudit din Irlanda folosesc numele pe plan profesional.
"Suferim cea mai mare rusine. Copiii si nepotii nostri sunt ironizati pe terenul de joaca. Cred ca am primit 300 de apeluri de la cunostinte si prieteni in legatura cu asta", a mai spus Cialis.
Familia va decide daca are resursele financiare pentru a incepe un proces si, totodata, o lupta cu Eli Lilly pe care o considera similara cu cea dintre David si Goliat.

Eficient... in studii
Medicamentul pentru tratarea disfunctiilor erectile va fi disponibil in majoritatea tarilor din Europa, in Australia si in Noua Zeelanda, iar in Statele Unite aprobarea pentru comercializarea sa este asteptata pentru cea de-a doua parte a anului.
Eli Lilly sustine ca medicamentul sau prezinta un avantaj in raport cu Viagra, deoarece ofera utilizatorului sanse sa aiba relatii sexuale timp de 24 de ore, si nu doar trei-patru ore. Starea de excitare nu este permanenta, insa barbatii pot avea erectie atunci cand sunt stimulati sexual. Deocamdata, eficacitatea sa a fost dovedita printr-o serie de studii, patru barbati din cinci reactionand pozitiv la noul "medicament al dragostei". Reprezentantii Eli Lilly au subliniat ca persoanele cardiace trebuie sa dea dovada de o prudenta sporita in privinta administrarii acestui medicament.
Viagra a revolutionat tratamentul impotentei in ultimii cinci ani si Pfizer nu a avut decat de castigat, comenteaza Reuters. In termeni financiari (1,74 miliarde de dolari numai anul trecut), dar si in notorietate, intrucat marca sa este, astazi, cea mai renumita din sectorul farmaceutic mondial.

Levitra vine din urma
Atrasi de succesul comercial imens, concurentii Pfizer s-au consacrat dezvoltarii unor medicamente rivale. Pe langa Cialis si Viagra, barbatii din intreaga lume vor avea in curand si o a treia optiune: Levitra. Produs de GlaxoSmithKline si Bayer, medicamentul are sanse sa fie lansat la mjlocul lunii martie si sa genereze vanzari anuale de peste un miliard de euro, conform estimarilor GSK.
In opinia analistilor de la banca Merrill Lynch, exista suficient loc pe piata pentru trei medicamente de acest fel. Pe langa faptul ca aceasta prezinta un potential estimat sa atinga patru miliarde de dolari pe an pana in 2006, analistii mai subliniaza ca, dintre pacientii carora li s-a prescris Viagra, mai mult de jumatate nu si-au reannoit tratamentul. In plus, pilula albastra nu este indeajuns de eficienta in aproape un sfert din cazurile de impotenta masculina.
Viagra, Levitra si Cialis functioneaza toate pe acelasi principiu, prin blocarea enzimei cunoscute drept PDE-5, care influenteaza fluxul sangvin in corpul uman.
Potrivit lui Robert Brown, piata are un potential imens, avand in vedere ca numai 10-15% dintre cei 30 milioane de europeni suferind de disfunctii erectile au apelat pana in prezent la tratamente.
In ziua in care Eli Lilly si-a lansat medicamentul in Marea Britanie, site-urile de pe Internet faceau deja publicitate pentru Cialis, orice persoana dispusa sa plateasca pana la 69 lire sterline (113 dolari) pentru patru pastile putand primi livrarea chiar a doua zi. Pretul era de peste trei ori mai mare decat cel cerut de Serviciul National de Sanatate, institutie finantata de guvern.
Atat Cialis, cat si Viagra sunt comercializate in Marea Britanie la pretul de 19,34 lire sterline (31,68 dolari), Robert Brown indicand ca produsul Eli Lilly va fi vandut la preturi competitive in alte state.

A scapat pe Internet
Intrucat putea fi obtinut fara o prealabila consultatie medicala, comercializarea Cialis pe Internet a generat frisoane. "Esti o persoana de sex masculin?", "Suferi de impotenta?", "Ai probleme cardiovasculare?", "Ce medicamente utilizezi?" erau cateva dintre intrebarile la care trebuiau sa raspunda eventualii cumparatori si care, desigur, nu pot suplini o prescriptie eliberata de un medic care a consultat pacientul. Purtatorul de cuvant al Eli Lilly nu a putut explica cum pot companiile sa comercializeze deja noul produs pe Internet.
Pe termen mai lung, producatorii de farmaceutice tintesc un nou segment din populatie, si anume femeile care sufera de lipsa libidoului sau de dificultati in relatiile sexuale. Pfizer efectueaza deja teste clinice la versiunea Viagra destinata femeilor, care ar urma sa fie finalizate in aproximativ doi ani.



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO