Companii

Poşta, companie cu pierderi de 43 milioane de euro şi-a schimbat încă o dată conducerea

Tudor Gabriel Bohâlţeanu a demisionat de la conducerea Poştei Române, fiind înlocuit de fostul director executiv Dumitru Daniel Neagoe
29.06.2010, 14:14 338

Compania de stat Poşta Română are un nou director general, peDumitru Daniel Neagoe, fostul director executiv al companiei, careîl înlocuieşte pe Tudor Gabriel Bohâlţeanu, care a demisionat dinfuncţie, potrivit oficialilor companiei. Tudor Gabriel Bohâlţeanu,fost vicepreşedinte al băncii de stat Eximbank, a venit laconducerea Poştei Române în septembrie anul trecut.

Potrivit reprezentanţilor companiei de stat, Adunarea Generală aAcţionarilor Poşta Română, întrunită în data de 25 iunie 2010, adecis numirea lui Dumitru Daniel Neagoe în funcţia de preşedinte alConsiliului de Administaţie. Mai mult, Consiliul de Administraţie adecis numirea lui Dumitru Daniel Neagoe în funcţia de directorgeneral al companiei Poşta Română. Dumitru Daniel Neagoe, 42 deani, a fost, în perioada aprilie-iunie 2010, director executiv încadrul Poştei Române, iar în perioada martie 2009-martie 2010 acondus Direcţia Regională de Poştă Ploieşti. Neagoe a absolvitFacultatea TCM din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti şi areun masterat la SNSPA. Compania de stat, în care lucrează 36.000 deangajaţi şi care operează aproape 6.900 de oficii poştale, aşteaptăanul acesta pierderi nete de aproape 60 de milioane de euro, pefondul scăderii cererii pentru serviciile poştale şi al creşteriicheltuielilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO