Companii

Producatorul Primola intra pe noi segmente de piata si pe export

19.03.2004, 00:00 37



Compania Supreme Chocolat, producatorul marcilor Primola si Novatini, intentioneaza sa-si extinda considerabil portofoliul de produse pe piata romaneasca, pentru ca in 2005 sa inceapa sa exporte si in tarile vecine, spus Jihad Jabra, directorul general al grupului Supreme.



"Anul acesta vom lansa multe produse noi. Deja in urma cu doua saptamani am lansat batoanele de ciocolata pentru copii marca Primola Zoo. Recent am intrat pe segementul drajeurilor in ciocolata, cu brandul Rondo. Tot anul acesta intentionam sa intram si pe segmentul pralinelor", a spus Jabra.



Investitiile de extindere realizate de companie anul trecut s-au ridicat la circa 5 mil. euro (circa 7 mil.$). Grupul, situat in Bucuresti, are planificate pentru acest an investitii de 4-5 mil. euro, din care o parte in constructia unui depozit de produse finite si a unui centru de logistica.



Totodata compania vrea sa intre si pe alte domenii decat cel al ciocolatei. Nu este exclusa nici achizitia unei fabrici, spune Jabra.



"Cu siguranta vom intra si pe alte domenii de pe piata dulciurilor. Avem deja o serie de planuri si studii de fezabilitate, dar deocamdata nu sunt finalizate. Daca exista o oportunitate, este posibil sa cumparam o fabrica, dar in principal preferam sa construim noi de la zero totul", a spus Jabra. El nu a spus care sunt segmentele de piata vizate.



Supreme Group este format din patru companii distincte: Supreme Chocolats, care produce ciocolata, Supreme Imex, producator de cafea, Supreme Gourmet, compania care opereaza cafenele, si divizia de distributie Supreme Distribution. In total cele patru companii au in jur de 700 de angajati.



Cele patru companii din cadrul grupului Supreme au avut anul trecut o cifra de afaceri de 44 mil.$, in crestere cu circa 30% fata de 2002, cand cifra de afaceri a fost de 34 mil.$.



Pana acum compania era prezenta numai in categoria tabletelor de ciocolata cu marcile Primola, pe segentul mediu-superior si Novatini, pe economic. Novatini a fost lansat in septembrie anul trecut.



Alte marci importante pe piata tabletelor de ciocolata sunt Poiana si Africana (Kraft), Kandia, Laura si Ambasador (Excelent) si Heidi (Heidi Romania).



"Datele ACNielsen pe luna februarie a acestui an indica o cota de piata de 14,6% pentru Primola si de 6,5% pentru Novatini. Dupa valoarea vanzarilor, marca Primola era in februarie pe locul doi pe piata tabletelor de ciocolata", a mai spus Jabra.



Pe primul loc de afla marca Poiana, apartinand grupului Kraft.



Piata ciocolatei, estimata la 100-110 milioane de dolari anul trecut, este segmentata in tablete (cu circa 70% din total), batoane(20%) si praline (10%).



Jabra spune ca anul trecut a avut loc o relansare a consumului de ciocolata, dupa declinul din 2002, in special pentru tabletele de ciocolata.



"Anul trecut au crescut toate cele trei categorii, dar tabletele au avut anul trecut cea mai mare dinamica, de 20-25%. Partial aceasta s-a datorat si investitiilor masive in promovarea marcilor, dar si a cresterii puterii de cumparare", a mai spus Jabra.



Consumul de ciocolata pe cap de locuitor din Romania este printre cele mai reduse din regiune. "Potrivit cercetarilor de piata, in Romania se consuma intre 1,7 si 1,9 kg. de ciocolata pe cap locuitor anual. In Elvetia acest indicator este de 12 kg., in Grecia 5, iar in Polonia 4", adauga Jabra.



El considera ca una din cauzele acestui decalaj este consumul foarte scazut din zonele rurale, in Romania mediul rural avand o mai mare pondere in totalul populatiei decat in alte tari.



Grupul Supreme este detinut de o familie de oameni de afaceri libanezi, care a creat in urma cu mai multi ani marca de cafea Nova Brasilia, pentru a o vinde apoi catre grupul international Kraft. Cu banii obtinuti din vanzare, grupul a intrat in afaceri cu ciocolata.



"Vrem sa extindem afacerea din Romania, dupa care sa incepem si exporturile. Am vrut sa ne consolidam in primul rand pe piata interna, si din acest motiv am amanat inceperea exporturilor, desi am avut foarte multe cereri in acest sens. Preconizam ca in 2005 vom incepe sa exportam", spune Jabra.



Produsele vor fi exportate in tarile vecine, dupa care, pe termen mai lung, ar putea intra si pe pietele din Uniunea Europeana.
georgiana.stavarache@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO