Companii

Profit cu 70% mai mic la Braiconf

27.02.2006, 20:32 19

Braiconf Braila, unul din principalii producatori autohtoni de textile, a inregistrat anul trecut un profit net de 0,41 mil. euro (1,48 mil. lei), in scadere cu 70% comparativ cu 2004. Totusi, rezultatele companiei s-au imbunatatit semnificativ in ultimul trimestru, avand in vedere ca la noua luni aceasta raportase un profit de doar 26.000 de euro. Cifra de afaceri a companiei a avut un avans de 18%, in euro, ridicandu-se la 14,62 mil. euro (aproape 53 mil. lei). Braiconf, ca de altfel toti producatorii de textile autohtoni, a fost afectata anul trecut de invazia pe piata a produselor din China la preturi foarte mici fata de ale celor fabricate autohton, dar si de scumpirea utilitatilor si de aprecierea leului, care au diminuat profitabilitatea exporturilor. Compania nu are un actionar majoritar, principalul actionar fiind fondul de investitii Romanian Reconstruction, care detine aproape 16% din actiuni. Actiunile Braiconf sunt listate, ultima tranzactie cu aceste actiuni realizandu-se la pretul de 0,4 lei/actiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO