Companii

ProTV pariază în această toamnă pe „Vocea României“

ProTV pariază în această toamnă pe „Vocea României“

Autor: Cristina Rosca

27.09.2011, 00:02 247

Unul dintre cele mai aşteptate show-uri ale anului, "Vocea Ro­mâniei" debutează astăzi la ProTV, acesta fiind pariul de toam­nă al celui mai puternic canal de televiziune din Ro­mânia.

Pentru un post de televiziune lansarea unui show sau a unui serial este un eveniment similar cu acela în care o com­panie lansează un produs sau un serviciu.

Mona Segall, producătoarea acestui show şi al celui mai popular show de televiziune din România, "Dansez pentru tine", care strânge cel puţin un milion de telespectatori pe ediţie, spune că 200 de oameni au lucrat pentru lansarea acestui format.

"Echipa care lucrează pentru "Vocea României", aceeaşi care face şi producţiile "Românii au talent" şi "Dansez pentru tine", numără în jur de 200 de oameni. Desigur că în tot acest proiect ni se alătură şi echipa de marketing care pregăteşte lansarea şi promovarea, precum şi echipa de vânzări."

Producătoarea mai spune că atunci când începi să faci un nou format, trebuie să resetezi tot ce ştiai până atunci şi să înveţi caracteristicile producţiei respective pentru că se aplică cu totul şi cu totul altă reţetă. "Cu siguranţă că experienţa te ajută să simţi un format bun", a menţionat Mona Segall, care produce show-uri la ProTV de mai bine de un deceniu.

Emisiunea presupune mai multe etape. Iniţial, sunt cinci ediţii de "audiţii pe nevăzute", fază în care fiecare dintre cei pa­tru antrenori - Loredana, Smiley, Marius Moga şi Horia Bren­ciu - îşi formează echipa. Urmează "confruntările" - antrenorii formează duete şi astfel concurenţii din aceeaşi echipă se luptă între ei pentru a merge mai departe.

După terminarea "confruntărilor" urmează cele 7 ediţii live, din care una este finala. "Odată cu live-urile este implicat şi publicul de acasă, care va avea posibilitatea să voteze dacă un concurent pleacă sau nu din concurs."

Preselecţiile cu producătorii, la care au participat sute de oameni, au avut loc la sfârşitul lunii iunie. Înscrierea a fost gratuită. Dintre aceştia au fost selectaţi 130, iar 75 dintre ei vor apărea şi pe post. În final doar 48 vor merge mai departe, făcând parte din echipele celor patru antrenori.

Marele câştigător va primi un cec de 100.000 de euro şi va scoate pe piaţă un album şi un single sub label-ul Universal Music. Şi ceilalţi trei finalişti vor lansa câte un single sub acelaşi label.

Canalul ProTV face parte din compania ProTV SA, liderul pieţei locale de televiziune, prin cele 6 canale deţinute. Pro TV SA a raportat pentru primele şase luni din an o cifră de afaceri de 81 mil. dolari şi un profit operaţional (OIBDA) de 12,7 mil. dolari. Compania include canalele ProTV, Acasă, Pro Cinema, ProTV Internaţional, Sport.ro şi MTV. Compania ProTV este deţinută de grupul american CME, care are operaţiuni în mai multe ţări din Europa Centrlă şi de Est. CME este condus executiv de cel care a înfiinţat acum 15 ani ProTV, Adrian Sârbu, cel care deţine şi Ziarul Financiar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO