Companii

Rafinaria Astra ia 10 mil. dolari de la BCR

05.06.2003, 00:00 16

Rafinaria Astra Ploiesti isi va ipoteca intreg patrimoniul constand in terenuri si cladiri in valoare de 160 miliarde de lei si stocuri de produse de in valoare de 350 miliarde de lei pentrui a garanta un credit bancar in valoare de 10 milioane de dolari (330 mld..lei). Ipoteca asupra patrimoniului este de rangul II (adica mai exista o ipoteca asupra sa).
Creditul ar urma sa fie acordat de Banca Comerciala Romana, iar banii vor fi folositi pentru plata materiilor prime. Conducerea companiei nu a putut fi contactata pentru a comenta aceasta operatiune.
Anul trecut a fost unul critic din punct de vedere financiar pentru companie. La inceputul anului rafinaria anunta oprirea productiei datorita unei ordonante a guvernului care viza regimul accizelor si al compensarilor.
A urmat un program de restructurare prin care au fost disponibilizati aproape 600 de salariati, astfel ca la finalul anului trecut societatea mai avea 1.230 de angajati. Profitul pe anul trecut a ajuns la doar 10% din valoarea anterioara si a fost primul an de la listarea la Bursa cand compania nu a distribuit dividende.
Inceputul acestui an a adus la Astra din nou pierderi, cu toate ca rafinaria a functionat. Cresterea cifrei de afaceri pe primul trimestru pana la 877 miliarde de lei a insemnat dublarea pierderilor, care au urcat pana la 85 miliarde de lei.  Principalele produse realizate de societate sunt: benzina, petrol, motorina, uleiuri, pacura, bitum, cocs si gaze lichefiate. La finalul primului trimestru, datoriile Astra erau de doar 25 miliarde de lei.
Primele luni ale acestui an au adus si schimbari importante in structura actionariatului. Kreyton Ltd., o companie inregistarta in Insulele Virgine Britanice, a cumparat de la Bursa mai intai prin tranzactii pe piata, apoi prin o oferta publica. Kreyuton detine acum putin peste o treime din actiuni, cei care au vandut fiind InterAgro care detinea 27% din actiuni si o persoana fizica, Crestin Vasile, care avea 9,4%. La momentul tranzactiei se spuea ca preluarea pachetului a fost negociata de Interagro pentru stingerea unor datorii aferente unor importuri de petrol.
Actiunile Rafinaria Astra, listate la categoria I a Bursei au avut in ultimele petru luni o evolutie stabila. La ultima cotatie, de 590 lei/actiune, capitalizarea bursiera a societatii este de 17 milioane de dolari. vlad.nicolaescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24