Companii

Rafinăria Petrotel-Lukoil va fi oprită până în aprilie pentru revizie

Rafinăria Petrotel-Lukoil va fi oprită până în...

Autor: Carol Dan

19.02.2013, 13:12 825

Rafinăria Petrotel-Lukoil din Ploieşti va fi oprită în perioada 20 februarie - 12 aprilie pentru efectuarea unei revizii capitale planificate.

"Revizia are ca scop creşterea gradului de fiabilitate pentru echipamentele tehnologice, dar şi implementarea unor proiecte investiţionale pentru îmbunătăţirea proceselor tehnologice, reducerea consumului de resurse energetice, îmbunătăţirea calităţii factorilor de mediu şi creşterea gradului de siguranţă în funcţionare", potrivit unui comunicat al companiei Lukoil, proprietara rafinăriei.

Garda de Mediu a anunţat, la începutul lunii, ca va amenda rafinăria, pentru că a încălcat normele privind calitatea aerului. Rafinăria a fost amendată de cinci ori în ultimii doi ani pentru nerespectarea legislaţiei referitoare la calitatea aerului.

Petrotel-Lukoil face parte din grupul petrolier rus Lukoil, care mai deţine în România şi o reţea de aproximativ 300 de benzinării.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO