Companii

REPORTAJ. Indagra, cel mai important târg agricol din România, are 150 de expozanţi, un sfert faţă de anii precedenţi, iar micii fermieri lipsesc

Indagra, cel mai important târg agricol din România

Indagra, cel mai important târg agricol din România

Autor: Florentina Niţu

29.10.2021, 09:30 452

♦ „Faţă de anii anteriori, târgul este desfăşurat la un nivel mult mai mic şi ca suprafaţă şi ca expozanţi, din cauza pandemiei de COVID-19“.

Vremea bună şi temperatura ridicată pentru sfârşitul lunii octombrie, de 16° C, nu au fost un stimulent suficient de puternic pentru bucureşteni, şi nu numai, să viziteze Indagra, cel mai complex şi important târg agricol din România. Restricţiile în vigoare se văd la fiecare pas. În prima zi, 27 octom­brie, în jurul orei 11:00, o masă semnificativă şi compactă care vizita standurile participanţilor era delegaţia de la Ministerul Agriculturii, în frunte cu Adrian Nechita Oros, ministrul de resort.

„Noi suntem sub vremuri, nu suntem deasupra vremurilor. Este mult diminuat târgul faţă de alţi ani, am înţeles că sunt prezenţi aproximativ un sfert de expozanţi, iar acest lucru se răsfrânge şi asupra numărului de vizitatori“, a declarat Adrian Nechita Oros.

Târgul este organizat de către Romexpo în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, are loc în perioada 27-31 octombrie 2021 şi reuneşte 158 de expozanţi din domeniul agricol, viticol, horticol şi zootehnic, iar accesul este gratuit doar în baza prezentării certificatului verde. În anii anteriori, biletul costa 30 de lei.

În 2019, erau peste 950 de companii expozante, de la producători de goji şi palincă la producători de silozuri şi tractoare, din peste 25 de ţări. Tot atunci, în prima zi a târgului Indagra, sute de persoane au vizitat sau chiar au cumpărat produse de la antreprenorii prezenţi la târg. Însă anul acesta Indagra are loc concomitent cu Carnexpo, împărţind spaţiul pavilioanelor B1 şi B2 de la Romexpo şi curtea exterioară.

„Cred că restricţiile sunt normale în situaţia epidemiologică prin care trece acum România. Părerea mea este că restricţiile trebuiau să fie luate mai devreme, să nu relaxăm situaţia în vară, şi certificatul verde trebuia impus mult mai devreme în mult mai multe activităţi“, a mai spus ministrul Agriculturii.

Printre expozanţi se numără multe companii din Italia, precum Erilor, Silesfor şi G-Tek, companii din Turcia, cum sunt Agrimilk Tar şi Betco Dis Ticaret, companii din Grecia, ca Evak şi Olimpias sau companii din Federaţia Rusă, precum Concord Business Service, care îşi propun să dezvolte colaborări cu parteneri din România. Companiile mici româneşti, care aveau o şansă să se promoveze, lipsesc.

„E primul an în care participăm la Indagra, ca urmare a cererii din partea fermierilor pentru tot ce ţine de confortul animalelor şi producţia de biogaz. Noi aducem ceva nou pentru bunăstarea animalelor şi în ceea ce priveşte energia, venim cu ceva ce se cere în momentul de faţă, adică reducerea gazelor cu efect de seră, producerea de energie alternativă, unde intră şi biogazul“, spun reprezentanţii companiei Erilon din Italia.

În jurul Erilon mai sunt două, trei standuri, care aşteaptă vizitatori, însă printre puţinii oameni care ajung la ele sunt expozaţii de la alte firme şi câţiva jurnalişti. Alina Creţu, director executiv al Asociaţiei Producătorilor de Porumb din România (APPR), spune că nici măcar delegaţia de la Ministerul Agriculturii nu a ajuns la ei, pentru că după primele standuri de la intrare sunt câteva standuri goale.

„La prima impresie, sunt foarte puţini expozanţi. În primele zile ale târgului tot timpul au fost expozanţi mai puţini sau vizitatori, aşteptăm să vedem ce se întâmplă spre sfârşitul săptămânii. În anii anteriori, vineri şi sâmbătă erau mai mulţi vizitatori“, spune Horia Lupu, director pentru România al Agra Asigurări, singura companie din România dedicată exclusiv asigurărilor agricole.

George Puican, director executiv, Holland Farming, Firmă mixtă, româno-olandeză, importator şi distribuitor de seminţe, îngrăşăminte, biostimulatori sau produse pentru culturi ecologice, susţine, la rândul său că numărul de expozanţi e mult redus faţă de alţi ani şi de vizitatori la fel.

„Am ales să participăm şi în acest an, pentru că suntem participanţi constanţi, de peste 20 de ani, cu sincopa din 2020, când nu s-a ţinut târgul. (...) Am găsit înţelegere la conducerea Romexpo pentru închiriere şi construcţia standului“, menţionează George Puican. El afirmă că în anii anteriori prezenţa la târg le-a adus mulţi clienţi ulterior.

„Faţă de anii anteriori, târgul este desfăşutat la un nivel mult mai mic şi ca suprafaţă şi ca expozanţi, din cauza pandemiei de COVID-19. Chiar şi organizarea a fost diferită, iar costul la stand a crescut faţă de alţii ani. Am venit pentru a ne primi clienţii cu care deja suntem în contact, dar pentru a cunoaşte şi noi colaboratori“, povesteşte Anca Mihaiuc, manager pentru România al Silesfor DP, companie ce realizează baze şi silozuri, cât şi uscătoare pentru cereale sau fabrici de nutreţuri combinate de dimensiuni mici. Participarea la târg cu stand mic sau mediu este 3.500 – 4.000 euro, potrivit expozanţilor.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO